Mohammed Merah, ucigaşul de pe scuter, a evadat dintr-o închisoare afgană, s-a întors în Franţa unde a omorât şapte persoane.
Miercuri, la ora trei dimineaţa, o unitate de elită a Poliţiei franceze, RAID, încercuia un imobil din Toulouse unde-l localizase pe suspectul care a omorât, într-o serie de trei atacuri, mai întâi trei militari şi apoi patru civili, dintre care trei copii, într-o şcoală evreiască din acest oraş.
Echipele de intervenţie specială ale Poliţiei au avut o primă tentativă de a-l neutraliza pe atacator, mizând să-l ia prin surprindere pe presupusul ucigaş, dar în schimbul de focuri doi poliţişti au fost răniţi. RAID a oprit asaltul şi a început negocierile, care continuau şi la ora închiderii ediţiei.
Filmul zilei de miercuri
Suspectul ocupa un apartament la parterul imobilului din care ceilalţi oameni au fost ulterior evacuaţi - cei de la etajele superioare cu ajutorul pompierilor. Pentru a putea comunica, negociatorii îl conving să arunce pe geam un pistol, în schimbul unui telefon, dar bărbatul mai deţinea alte arme, printre care o mitralieră Kalaşnikov şi un Uzi.
Negocierile duse de-a lungul a peste 12 ore par a da roade. Suspectul evocă posibilitatea de a se preda în cursul după-amiezii, dar timpul trece şi nu se întâmplă nimic. Mama sa a fost şi ea adusă la faţa locului, dar fără folos pentru că a susţinut că nu are nicio influenţă asupra fiului său. Preventiv, sunt puşi în detenţie şi doi fraţi ai suspectului şi două surori. În maşina unuia dintre fraţi a fost descoperit material exploziv.
Mai pregătea un atac
În timpul negocierilor, presa franceză află că suspectul se numeşte Mohammed Merah, are 24 de ani, este de naţionalitate franceză şi de origine algeriană, se declară salafist, adică musulman integrist şi se revendică din organizaţia Al-Qaida. Afirmă că, prin crimele pe care le-a comis, a do