Mai sunt doar câteva săptămâni până la deschiderea sezonului estival, însă Ministerul Dezvolătii Regionale şi Turismului nu a aprobat încă Planul Urbanistic Zonal pentru litoral. PUZ-ul cel vechi a fost anulat de instanţă în perioada în care Elena Udrea era ministrul Turismului, însă planul cel nou nu a fost încă aprobat. În lipsa PUZ-ului, nimeni nu are voie să construiască sau să amenajeze nimic. În schimb, legea îi forţează pe aceeaşi hotelieri să deschidă sezonul la 1 mai. Administratorii de hoteluri au de ales între a sta cu mâna în sân sau a ridica fără autorizaţie renumitele terase pe plajă. Urmează cercul vicios al controalelor şi amenzilor din partea organelor competente. Asfel, ca în fiecare an, aşa cum ne-am obişnuit, sezonul va începe cu un scandal.
O victorie a legii?
Elena Udrea a văzut anularea PUZ-ului ca o instituire a legii, dar şi ca pe o victorie a unei autorităţi a statului în lupta cu administraţiile locale care nu respectă legislaţia în vigoare. Oficialii ministerului spuneau la acel moment că vechiul PUZ nu avea nici avizele instituţiilor competente şi nici nu deţinea procesul-verbal de delimitare a zonei costiere. „Am stopat construcţiile ilegale şi acesta este numai meritul doamnei ministru Elena Udrea. (...) Acum, specialiştii trebuie să-şi spună cuvântul, urmărind un plan care să fie conform cerinţelor unui turism care să ţină cont de specificul fiecărei staţiuni, sub supravegherea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului“, declara Gigi Chiru, şeful Inspectoratului din Construcţii Constanţa în mai 2011.
De atunci, a trecut aproape un an, iar Litoralul este în continuare fără PUZ. Dacă anul trecut lucrurile au mers din inerţie deoarece sezonul începuse, anul acesta totul e blocat. „PUZ-ul pentru litoral este blocat la Ministerul Turismului. Mai avem puţin până la începerea sezonului estival, respectiv 1 mai,