Părinţii care au nevoie de câteva ore pentru a rezolva anumite probleme sau pentru a face cumpărături au posibilitatea să-şi lase copilaşii în grija personalului de la Gymboland.
Diana Macovei, managerul Gymboland, ne-a acordat un scurt interviu, în care ne-a prezentat avantajele pe care le oferă cele trei locuri de joacă.
Când şi unde a apărut Gymboland?
Primul loc de joacă Gymboland a apărut la Bucureşti, în luna noiembrie 2009. Ulterior, au fost deschise trei locuri de joacă la Constanţa: la City Park Mall - în iunie 2010, la Real 1 - în septembrie 2010 şi la Maritimo Shopping Center pe - 1 martie 2012. Cu siguranţă, dacă în Constanţa se vor mai deschide şi alte centre comerciale, la rândul nostru vom inaugura noi locuri de joacă.
Ce oferă Gymboland copiilor şi părinţilor?
Gymboland oferă copiilor distracţie la maxim, jocuri, bună dispoziţie, iar părinţilor - relaxare. Ştiind că fiica sau fiul sunt în siguranţă la noi, părinţii se pot relaxa la o cafea sau la cumpărături. Mai mult, saltelele, toboganele, balustradele şi restul jucăriilor sunt confecţionate din materiale moi, iar copiii care petrec câteva ore de joacă aici nu se pot răni.
Care sunt calităţile unui angajat al Gymboland?
Majoritatea angajatelor noastre sunt studente la Facultăţile de Psihologie, Pedagogie, Medicină sau Asistenţă socială. Cred că Gymboland este ca un training pentru majoritatea fetelor care îşi vor continua activitatea în domeniu.
Gymboland organizează şi petreceri pentru copii. Care sunt ofertele cu care veniţi?
Gymboland organizează şi petreceri pentru micuţi, oferindu-le diferite jocuri, programe de divertisment şi meniuri delicioase. Cât priveşte petrecerile pe care le organizăm, oferim părinţilor patru pachete tentante. Spre exemplu, o petrecere care durează două ore şi jumătate şi la care participă zece copii costă 300 de lei