- Diverse - nr. 978 / 21 Martie, 2012 Se spune, in cumpanita intelepciune populara, ca "Pomul dupa roade se cunoaste, iar omul dupa faptele sale!”. Dupa truda de-o viata, a unui sirag de ani pe ata timpului, ajuns azi la varsta senectutii, dupa faptele sale se cunoaste si Petre Curticapean. Precum si pomul, si dupa roadele sale se cunoaste azi, Petre, prietenul, profesorul si directorul de scoala, scriitorul, la un bilant al timpului grabit. In meritele lui de dascal de exceptie sunt incluse generatiile de elevi in care omul de la catedra, caracter si intelectual model de integritate, de daruire profesionala, zilnicul militant pentru apararea dulcelui nostru grai, dar si pentru intretinerea flacarii romanismului, a lasat acel "Testament” al lui Ienachita Vacarescu privind "Cresterea limbii romanesti/ Si-a patriei cinstire”. Printre roadele sale, scriitorul Petre Curticapean a asezat, insiruite, cartile de poezie "Miresme tarzii”, "Coloanele campiei”, "Valtorile limbii”, "La poarta dinspre soare-apune”. Scriind despre ele, la vremea aparitiei lor, despre talentul literar al liricului stapan pe mijloacele sale, subliniam importanta propriului lui drum in poezie, cautand raspuns la intrebarile fundamentale ale vietii in dimensiunea unui real, ca justificare a sentimentului, a sensibilitatii. Sub atotputernicia cuvantului si a sensibilitatii convingatoare, Petre Curticapean vede poezia ca "necesitate vitala” in acea aparte lume afectiva, dublata de geometria emotionala a spatiului transilvanean, sub aura frumusetii si a nostalgiei. Cu luciditate si cu sensibilitate, versurile sale redau acea "odihna a curgerii”, cu un timbru liric personal, intre imaginatie si stare asezat. Nascut cu cateva zile inaintea Bunei-Vestiri, pe meleagurile Campiei Transilvaniei lui Pavel Dan, Petre Curticapean insira dupa el carti, ca jaloane ale increderii in acele "valori ale limbii”, si o