O unitate de elitã a poliţiei franceze a localizat în această dimineaţã în cadrul unei operaţiuni la Toulouse un suspect al atacului armat de luni dimineaţã din faţa unei şcoli evreieşti din oraş.
Suspectul s-a baricadat într-o casã de unde negociazã cu poliţiştii. Tânãrul arab în vârstã de 24 de ani a declarat cã a vrut "sã-i răzbune pe copiii palestinieni".
O bombă artizanală a explodat în această dimineaţă la ambasada Indoneziei din Paris, fără a provoca rănirea vreunei persoane, dar cauzând pagube importante, a anunţat o sursă apropiată anchetei, relatează AFP.
Avem un litigiu privind frontiera de stat cu Bulgaria, într-o zonă din marea teritorială. Este declaraţia făcută aseară la Digi24 de ministrul de Externe.
Cristian Diaconescu, a spus aseară la emisiunea 24 într-o oră că este vorba de 17 kilometri pătraţi şi că vor avea avea loc discuţii cu experţi bulgari. Jurnal RFI cu Andreea Pietroşel