Vara lui 2008. La Rapid se anunţa un nou început. Fathi Taher negocia cu George Copos preluarea echipei şi părea dispus să investească masiv în transferuri, dar şi în contracte.
Vedetele de carton au început să ajungă treptat în Giuleşti. Pardo, Julio Cesar sau Pitbull au fost aduşi pe bani frumoşi. Ce-i drept, au existat şi transferuri reuşite. Cel mai bun exemplu: Spadacio.
În acelaşi timp, cîţiva jucători din vechea gardă se aflau în ultimul an de contract cu Rapid. Printre ei şi Dani Coman, titular între buturi şi foarte apreciat la acea vreme de galeria giuleşteană.
Dani Coman mai avea un an de contract. Pînă prin septembrie nu a existat nicio întîlnire între el şi oficialii din Grant, prioritatea fiind transferurile. O dată închisă perioada de mercato, Taher s-a orientat spre jucătorii din propia ogradă.
Şi au început discuţiile cu Dani Coman. Prima ofertă: mult prea mică faţă de cît şi-ar fi dorit Coman la momentul respectiv. Nu se înţeleg. Urmează alte cîteva săptămîni de incertitudine.
Noi întîlniri, noi amînări. Şefii pun piciorul în prag. Coman nu mai prinde lotul lui Peseiro, e trimis să se antreneze în liga a treia cu echipa secundă.
Răzbunarea lui Taher
Suporterii află de problemă şi iniţial îi ţin partea lui Dani Coman, începînd să apostrofeze conducerea. Taher se simte ameninţat aşa că îl cheamă pe Dani Coman din nou la negocieri. Nici de data asta nu se înţeleg. Coman continuă să fie ţinut departe de echipă. Galeria pune din nou presiune şi îl înjură pe Taher.
Moment în care iordanianul decide că e cazul să întoarcă situaţia în favoarea sa. Îl cheamă pe Dani Coman din nou la negocieri şi aduce cu el şi cîţiva membri din galeria Rapidului.
Îi pune pe masă lui Coman un contract anual de 400.000 de euro. Mult peste ce se cîştiga în Liga I la momentul respectiv. Probabil cel mai mare salariu al momentului
