Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noii miniştri şi-au dat seama că nu ştiu numărul de salariaţi din economie şi au întrunit o şedinţă cu şefii a 8 instituţii

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 21 martie 2012 ·

Guvernul a descoperit în sfârşit ceea ce ZF a scris în repetate rânduri: că există contradicţii uriaşe în ceea ce priveşte indicatorul despre numărul de salariaţi din economie, în funcţie de rapoartele întocmite de diferite instituţii. Conform unui comunicat transmis de Finanţe, nu mai puţin de opt instituţii s-au reunit ieri într-o şedinţă pentru a vorbi despre o corelare a bazelor de date în aşa fel încât să se afle numărul exact de salariaţi din ţară, după 22 de ani de când România a intrat în capitalism. Până acum, Inspecţia Muncii a raportat 5,1 milioane de salariaţi, în timp ce Institutul de Statistică spunea în buletinele lunare că există 4,2 milioane de salariaţi, iar în cele trimestriale spunea că în economie ar lucra 6,2 milioane de persoane.

Claudia Boghicevici (37 de ani), ministrul muncii, şi Bogdan Drăgoi (31 de ani), ministrul finanţelor, au semnat ieri un protocol de colaborare între instituţiile pe care le coordonează. Aceasta reprezintă prima încercare a oficialilor de a pune cap la cap date privind unul dintre cei mai importanţi indicatori economici, care până acum a variat între 4 milioane şi 6 milioane de persoane, în funcţie de instituţia care număra salariaţii.

La protocolul dintre Ministerul Muncii şi Ministerul Finanţelor co-semnatari au fost şefii altor instituţii care au raportat de-a lungul timpului indicatori diferiţi privind numărul de salariaţi sau numărul de angajaţi din sectorul bugetar: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, Institutului Naţional de Statistică, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Casa Naţională de Pensii Publice, Inspecţia Muncii şi Comisia Naţională pentru Prognoză. În comunicatul transmis ieri de Finanţe se arată că obiectivul principal al protocolului este "analiza informaţiilor existente la nivelul surselor administrative şi transmiterea lor către INS în vederea dezvoltării unor procede

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 8 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Începe votul pentru PREZIDENȚIALE. Prima secție din diaspora se deschide la 01:00, ora României, în Auckland, Noua Zeelandă. HARTA interactivă

Gandul acum 8 ore
Primul tur al alegerilor prezidențiale debutează în această noapte, la 01:00, ora locală, respectiv ora 12:00 din Auckland, Noua Zeelandă, prima din cele 950 de secții organizate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), la propunerea Ministerului

Putin afirmă că armata rusă a lansat o rachetă balistică hipersonică asupra Ucrainei ca răspuns la acţiunile agresive ale NATO împotriva Rusiei

Mediafax acum 7 ore
„Ca răspuns la utilizarea armamentului cu rază lungă de acţiune american şi britanic, pe 21 noiembrie, Forţele Armate Ruse au efectuat un atac combinat asupra unei instalaţii a industriei de apărare ucrainene”, a declarat Putin în comentarii televiz

Bogdan Ivan: Nu se pune problema desfiinţării de oficii poştale / Vreau să văd cum se poate dezvolta Poşta Română, nu cum restrângem activitatea unei instituţii strategice

News.ro acum 12 ore
Ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan, a afirmat că nu se pune problema desfiinţării unor oficii poştale, aşa cum anunţase directorul Poştei Române, şi a adăugat că el doreşte dezvoltarea companiei, nu restrângerea activităţii unei instituţii strateg

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°