Suspectul în cazul atacului armat de la şcoala evreiască din Toulouse, bănuit şi că ar fi omorât şi trei militari, nu a fost încă arestat, scrie Le Figaro, după ce, în cursul după-amiezei, apăruse informaţia că Mohammed Merah a fost prins.
O unitate de elită a poliţiei franceze, RAID, a înconjurat în această dimineaţă clădirea în care s-ar afla bărbatul de 23 de ani şi poartă de atunci negocieri, pentru a-l convinge să se predea. Prioritatea RAID este ca suspectul de origine algeriană să fie prins în viaţă, a declarat ministrul francez de Interne, Claude Gueant, care a adăugat că bărbatul le-a spus negociatorilor că se va preda "în această după-amiază", potrivit AFP, citată de Mediafax. Presupusul ucigaş a aruncat o armă pe geam, dar a afirmat că mai are şi altele.
Zvonul că Mohammed Merah ar fi fost arestat a apărut la scurt timp după ce preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a ajuns în apropierea locului în care se desfăşoară operaţiunea. Câteva minute mai târziu, autorităţile, între care şi ministrul de Interne, Claude Gueant, au dezminţit arestarea şi au anunţat o informaţie nouă în acest caz: în maşina fratelui suspectului, arestat astăzi, au fost descoperite materiale explozive.
Preşedintele francez, care şi-a suspendat campania electorală pentru alegerile prezidenţiale, urmează să se întâlnească cu poliţişti şi reprezentanţi ai comunităţilor religioase din oraş. Potrivit programului său oficial, el a mers anterior la spitalul Rangueil din Toulouse, unde sunt îngrijiţi un paraşutist şi un elev al colegiului evreiesc, răniţi grav de autorul atacului.
Nicolas Sarkozy, la Toulouse // FOTO: Le Monde
UPDATE 19. 03 Autorul atacurilor din sud-vestul Franţei dorea "să pună Republica în genunchi" prin împuşcarea a trei militari şi prin "executarea în mod terorist" a patru evrei, dar "ţara nu a cedat", a declarat, miercuri, preşe