De câteva zile, clauza prin care televiziunile care transmit meciurile din campionatul autohton nu ar avea dreptul ”să aducă prejudicii de imagine conducătorilor de fotbal” face de câteva zile valuri printre suporteri și în mass-media. După cum arată și Cătălin Tolontan, o asemenea clauză de ”apărare a onoarei” lui Mitică ori Nașu nu se regăsește doar în contractul dintre LPF și Digi TV, ci și în cel cu Antena 1. Așadar, nu ar fi vorba de trusturi. De fapt, însă, nu e vorba doar de fotbal. Această așa-zisă ”clauză de fidelitate”, conform căreia părțile unui contract se abțin de acțiuni care ar aduce prejudicii de imagine co-semnatarului respectivei înțelegeri, se regăsește în nenumărate alte domenii și tipuri de contract.

Inclusiv în mass-media, în cel puțin alte două situații: 1) contractele de publicitate și 2) în multe dintre contractele dintre angajați și instituțiile media pentru care lucrează. Pe de o parte instituțiile media, pe de altă parte jurnaliștii (și restul angajaților) se obligă să nu întreprindă acțiuni care ar aduce prejudicii de imagine clienților lor (în cazul contractelor de publicitate), respectiv angajatorilor lor. Atenție, însă, atât în domeniul mass-media, dar și în alte domenii, această clauză ”de fidelitate” nu acționează în mod absolut. Pentru că ar risca (și, din păcate, uneori asta se și întâmplă, iar Dumitru Dragomir asta încearcă să facă acum) să transforme contractul într-o ”taxă de protecție”. De genul celor mafiote.

Limitele clauzelor de fidelitate sunt prevăzute chiar în Constituție, dar și în alte legi, în care se arată, în mod expres, că ”acordul părților nu poate încălca norme și legi în vigoare”. În cazurile unor contracte care conțin clauze care intră în contradicție cu Constituția sau alte legi, există două soluții: anularea întregului contract (când se constată că, de fapt, acesta ar fi încercat să eludeze leg