Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârjol în 34 de localităţi, în ultimele 24 de ore. Flăcările au ajuns în pădurile din Stoileşti şi Zătreni

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

Sute de hectare cuprinse de flăcări, focul extinzându-se la mai multe adăposturi de animale, depozite de furaje şi societăţi comerciale

Incendiile din judeţul Vâlcea par că nu se mai termină. Ultimul dintre ele a avut loc în dimineaţa aceasta la un atelier de tâmplărie din cartierul Goranu. În ultimele 24 de ore, pompierii şi serviciile de voluntariat au participat la 65 de incendii. „Pompierii au stins 24 de incendii izbucnite pe 163 de hectare, iar voluntarii au participat la 41 de incendii care au avut loc în 34 de localităţi ale judeţului. Nu avem încă suprafeţele unde au stins incendiile voluntarii", a spus plt. adj. Octavian Fulger, de la ISU Vâlcea. La Stoileşti, sat Geamăna, incendiile s-au exitins şi la pădure, arzând 10 hectare de litieră şi doborâturi, la fel şi în localitatea Zătreni unde 40 de hectare le litieră de pădure au fost mistuite de flăcări. În „pârjolul" din ultimele 24 de ore de la Grădiştea, Pârâieni, Goleşti, Alunu au ars şase anexe gospodăreşti, iar la Ioneşti, flăcările au cuprins magazia unei societăţi comerciale.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertizare meteo: Vijelii, ploi torenţiale şi grindină în vestul ţării

Press Alert acum 23 minute
Meteorologii anunță, pentru vineri, vijelii, ploi torențiale și grindină în Banat, Crișana și în vestul Transilvaniei. În București, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla moderat. Vineri între orele 12.00 – 21.00, în Banat, Crișana și în v

Foștii șefi din SRI, Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, plasaţi sub control judiciar. La fel și partenerul lor, avocatul Doru Trăilă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă şi avocatul Doru Trăilă au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a plângerii depuse de omul de afaceri Cătălin Hideg. Atât Coldea

Ministrul Finanţelor anunță o nouă epocă pentru ANAF: "Am finalizat reorganizarea, va duce lupta antifraudă la un alt nivel"

Ziare.com acum o ora
Reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală va duce lupta antifraudă la un alt nivel iar acest amplu proces este un pas crucial pentru a ne asigura că ajungem să colectăm eficient acei bani care trebuie să meargă către investiţii sau fu

VIDEO Un restaurant s-a prăbușit în insula Mallorca. Cel puțin patru morți și zeci de răniți

HotNews acum 3 ore
Cel puţin patru persoane şi-au pierdut viaţa şi 20 au fost rănite în urma prăbuşirii unui restaurant în insula spaniolă Mallorca , a declarat o purtătoare de cuvânt a serviciilor de urgenţă din arhipelagul turistic Baleare, relatează AFP. Restaurant

Peste 100 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 2 ore
Peste 100 de persoane ar fi murit într-o alunecare de teren care s-a produs vineri într-o zonă izolată din Papua Noua Guinee, a anunţat televiziunea ABC din Australia, relatează Associated Press. Alunecarea de teren ar fi lovit satul Kaokalam din pr

Când vine VARA în România? Meteorologii au emis prognoza meteo pentru luna iunie

Gandul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru luna iunie. Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânal

Preşedintele Cehiei a ajuns la spital, după un accident cu motocicleta. Fost general NATO, Petr Pavel, este recunoscut pentru activitățile sale extreme

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ceh Petr Pavel, în vârstă de 62 de ani, a fost rănit şi spitalizat în urma unui accident de motocicletă, dar nu este grav, a anunţat joi biroul său, relatează agenţia CTK. "Preşedintele a fost rănit în timp ce se afla pe motocicletă", a

Temperaturi mai ridicate şi puţine ploi. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Următoarele 4 săptămâni se anunță a fi mai calde decât normalul perioadei, dar cu un deficit important de precipitații. Săptămâna 27 mai – 3 iunie Temperatura medie a aerului se va situa peste mediile multianuale în vestul, nordul, nord-estul și loc

Cod galben de furtuni în 7 judeţe / Cum va fi vremea în Bucureşti

HotNews acum 28 minute
Meteorologii au emis, vineri, o avertizare cod galben de furtuni, valabilă pentru şapte judeţe, până la ora 21.00 şi anunţă cantităţi însemnate de precipitaţii. Ploaie torentialaFoto: Shutterstock În Banat, Crişana şi în vestul Transilvaniei instabi

Șapte percheziții în Constanța într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 420.000 de lei. Un bărbat de 49 de ani a fost reținut

Ziare.com acum o ora
IGPR a anunțat că un bărbat a fost reținut pentru evaziune fiscală într-un dosar în care s-au desfăşurat joi, 23 mai, şapte percheziţii la mai multe locuinţe şi birouri din Constanța. Prejudiciul este de 420.000 de lei. Bărbatul este acuzat că a înf

Vremea

București
acum

22°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

24°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

13°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

18°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°