Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nicu Alifantis: "Mi-am dorit să plec din ţară, însă nu am avut nici curajul, nici determinarea necesară"

Publicat in Cancan, joi 22 martie 2012 ·

Nicu Alifantis confirmă că a plecat din Cenaclu. "Aşa a fost, la un moment dat am părăsit Cenaclul Flacara, dar nu pentru a pleca în Grecia, ci pentru că nu mai făceam faţă cu programul. În 1978, domnul Dinu Săraru mi-a propus să mă angajeze la Teatrul Mic. Normal că am acceptat, însă eram ca o minge de ping-pong între teatru şi Cenaclul Flacăra, între Dinu Săraru şi Adrian Păunescu. Îmi era greu, nu mai făceam faţă, astfel încât, în '79, am ales Teatrul Mic", a mărturisit Nicu Alifantis pentru ziarul "ring".

Chiar dacă şi-a dorit să plece din ţară, au fost anumiţi factori care l-au convins să rămână. "Recunosc, mi-am dorit de câteva ori să plec, însă nu am avut nici curajul, nici determinarea necesară. În plus, îmi plăcea foarte tare ceea ce făceam. Am conştientizat că nu aş fi putut face muzică plecând din ţară. Ar mai fi ceva de spus: alesesem limba şi poezia română drept sprijin pentru muzica mea şi cred că ar fi fost imposibil să mă exprim în altă limbă, altundeva", a mai spus artistul. La multi ani! Nicu Alifantis Nicu Alifantis: "Cel mai mare regret al meu este vârsta!" Nicu Alifantis, pe aceeaşi scenă cu Bob Dylan

Nicu Alifantis confirmă că a plecat din Cenaclu. "Aşa a fost, la un moment dat am părăsit Cenaclul Flacara, dar nu pentru a pleca în Grecia, ci pentru că nu mai făceam faţă cu programul. În 1978, domnul Dinu Săraru mi-a propus să mă angajeze la Teatrul Mic. Normal că am acceptat, însă eram ca o minge de ping-pong între teatru şi Cenaclul Flacăra, între Dinu Săraru şi Adrian Păunescu. Îmi era greu, nu mai făceam faţă, astfel încât, în '79, am ales Teatrul Mic", a mărturisit Nicu Alifantis pentru ziarul "ring".

Chiar dacă şi-a dorit să plece din ţară, au fost anumiţi factori care l-au convins să rămână. "Recunosc, mi-am dorit de câteva ori să plec, însă nu am avut nici curajul, nici determinarea necesară. În plus, îmi plăcea foar

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 35 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 35 minute
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°