Fondul "Certinvest Short Fund" a adus investitorilor cele mai mari câştiguri, în perioada 21 februarie - 21 martie, de 10,91%.
Titlurile "Fondului Proprietatea" (simbol FP) s-au apreciat, în perioada analizată, cu 8,51%.
"Franklin Templeton" propune acţionarilor să decidă asupra unui nou program de răscumpărare a 8% din titlurile "Fondului Proprietatea", în adunarea generală din 25 aprilie. Acţiunile ar urma să fie răscumpărate la preţuri cuprinse între 0,2 lei/acţiune şi 1,5 lei/acţiune. Programul ar urma să se deruleze pe o perioadă de 18 luni, iar capitalul FP va fi redus cu valoarea acţiunilor răscumpărate.
Pe ordinea de zi a AGA convocată pentru 25 aprilie figurează şi stabilirea dividendelor pe care "Fondul Proprietatea" le va distribui în acest an. "Franklin Templeton" propune acţionarilor un dividend de 0,03854 lei/titlu, în creştere cu 21% faţă de cel distribuit anul trecut.
Valoarea totală a dividendelor pe care FP ar urma să le distribuie în acest an este de 531 milioane lei (121,4 milioane euro).
Principalii indici bursieri au avut o evoluţie mixtă, în perioada analizată. Indicele BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare şi "Fondul Proprietatea", a scăzut cu 3,25%. Indicele BET-XT, indicele primelor 25 de societăţi de la Bursa de Valori Bucureşti, inclusiv SIF-urile, s-a depreciat cu 1,14%, iar indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate, a crescut cu 1,65%.
Tradiţionaliştii care au preferat, pe 20 februarie, să constituie depozite în euro, la "Banca Comercială Carpatica" şi la "ATE Bank", au obţinut randamente uşoare, de 0,29%. Investitorii care au ales să-şi ţină banii în depozite în lei, la "Piraeus Bank", au înregis-trat câştiguri de 0,16%.
Cei care au preferat să-şi ţină banii la ciorap au înregistrat deprecieri ale economiilor de 0,47%.
Cotaţia aurului a scăzut cu 4