A fost creat roboţelul sub formă de meduză care utilizează hidrogenul pe post de combustibil, potrivit Discovery.
Aparatul ar putea fi folosit pe viitor pentru studierea mediului subacvatic sau la operaţiuni de supraveghere, alimentându-se cu hidrogen şi cu oxigen din mediul înconjurător. Acesta are forma unei meduze, motiv pentru care a fost botezat „Robojelly”.
Invenţia necesită un rezervor pentru stocarea combustibilului, deşi creatorii săi speră că într-o bună zi se va alimenta direct din mediul înconjurător, pentru a putea funcţiona pe o durată nelimitată.
Invenţia funcţionează pe baza reacţiei dintre oxigen şi hidrogen, care produce un val de căldură, ceea ce face ca muşchii artificiali să se deplaseze.
Invenţia aparţine echipei de specialişti condusă de Xin Chen, de la Universitatea din Boston şi ar fi primul robot care va funcţiona pe bază de hidrogen.