Consiliul de Administraţie al TVR a analizat, joi, proiectul de buget al Televiziunii Române pe anul în curs, cerându-i preşedintelui-director general, Alexandru Lăzescu, reducerea substanţială a acestuia, în condiţiile în care Televiziunea publică are un deficit de peste 110 milioane de euro.
CA s-a întrunit joi, pentru a doua oară, pentru a analiza proiectul de buget al TVR, care a mai fost discutat şi vinerea trecută, tot fără a fi aprobat de membrii Consiliului.
Surse au declarat pentru MEDIAFAX că, în şedinţa de joi a CA, care s-a întins pe durata a circa şapte ore, nu s-a reuşit aprobarea bugetului TVR din cauza pierderilor foarte mari pe care le are Televiziunea Română. De asemenea, membrii CA au considerat că în proiectul de buget ar apărea tot felul de cheltuieli nejustificate în anumite zone ale televiziunii. Totodată, un alt punct al discuţiei în contradictoriu a fost acela că unii membri ai CA doresc un audit financiar al instituţiei, realizat de un auditor extern, în timp ce alţi membri ai Consiliului susţin că ar fi prea ridicate costurile de realizare a acestui audit, în condiţiile în care există instituţii ale statului care verifică situaţia financiară a TVR.
Contactată de MEDIAFAX, Ada Meseşan, membru al CA, a confirmat că bugetul TVR nu a fost votat, "deoarece există foarte multe semne de întrebare legate de cheltuieli defalcate sau de sumele propuse pe direcţii mari din televiziune".
"Au fost discuţii foarte aplicate asupra acestei propuneri de buget şi au fost multe polemici legate de oportunitatea cheltuirii unor sume alocate unor direcţii ale TVR", a spus Ada Meseşan, precizând că s-a decis convocarea unei noi şedinţe a CA pentru marţi, 27 martie, în care vor fi continuate discuţiile şi dezbaterile legate de structura bugetului Televiziunii Române.
"În opinia marii majorităţii a membrilor CA, printre care mă a