Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Singurul străin care a început o afacere în agricultură în judeţul Gorj, bătut de localnici

Publicat in Jurnalul, joi 22 martie 2012 ·

Singurul cetăţean străin care a început o afacere în agricultură în judeţul Gorj, un italian, a depus, joi, o plângere la Poliţie în care sesizează că a fost bătut de câţiva localnici care îi cer să plece în ţara lui natală, informează MEDIAFAX.

Severino Trivellin, de 51 de ani, spune că miercuri seară, în timp ce se afla pe proprietatea sa din comuna Ţânţăreni, a fost bătut de câţiva localnici, cu care se află în conflict de mai mult timp.

"Din 2008, de când m-am apucat să cultiv pământul, ei fac orice pentru a mă determina să părăsesc judeţul şi îmi cer să mă întorc la mine în Italia. Până când eu am cumpărat acele terenuri ei le foloseau gratuit, fără să plătească impozite şi taxe, iar acest lucru probabil nu le convine. Culmea este că nici pe mine nu mă ajută autorităţile ca să pot munci în linişte, conflictele cu ei fiind numeroase", a declarat Severino Trivellin.

Cetăţeanul italian şi-a scos, joi, certificat medico-legal prin care atestă că a fost victima unei agresiuni, urmele bătăii primite fiind vizibile pe faţa sa. Ulterior, acesta a mers la sediul IPJ Gorj şi a depus o plângere, solicitând o anchetă.

Bărbatul este asociat din anul 2008 cu Paula Mihart, o femeie din judetul Gorj, amândoi spunând că, după incidentul de miercuri, vor merge şi la Bucureşti pentru a se adresa ministrului Agriculturii şi a cere sprijin pentru a nu mai fi "hărţuiţi" de către localnici.

"Ştiam că România e rămasă în urmă, dar nu credeam că a ajuns în Evul Mediu, să mi se dea în cap, la propriu, pentru că vreau să muncesc. M-au reclamat sătenii şi pentru că am tăiat tufişurile de pe terenurile mele şi că nu le permit să îşi lase animalele libere. Este inadmisibil aşa ceva. Mi-au bătut un angajat, iar acum la mine nu mai vine să lucreze nimeni", se plânge bărbatul.

Asociata lui Severino Trivellin, Paula Mihart, s-a plâns autorităţilor judeţene desp

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„E ca un vultur”. Om politic de la București, despre Marco Rubio, nominalizat de Trump secretar de stat al SUA: „Cunoaşte mai bine decât majoritatea politicienilor români riscurile la care e expusă Moldova”

HotNews acum 34 minute
Nominalizarea lui Marco Rubio pentru funcţia de secretar de stat al Statelor Unite ale Americii „are o semnificaţie foarte puternică şi arată clar pe ce linie externă va merge administraţia Trump”, consideră liderul PMP, Eugen Tomac. El spune că sen

Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson, prin decizie unanimă, într-un meci disputat în Texas - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Youtuberul Jake Paul l-a învins pe legendarul pugilist Mike Tyson prin decizie unanimă, câştigând vineri, în Texas, o luptă între generaţii la categoria grea, care nu a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor. Meciul dintre Paul, în vârstă de

Zece nou-născuţi au murit într-un incendiu la un spital din India. Alți 16 bebeluși sunt în stare critică

Libertatea acum 33 minute
Cel puţin zece nou-născuţi au murit într-un incendiu izbucnit în unitatea neonatală a unui spital din Jhansi, în nordul Indiei, a anunţat, sâmbătă, un oficial al guvernului local. Conform India Today, în unitatea de terapie intensivă au fost găsite

Karoline Leavitt, de 27 de ani, numită de Donald Trump secretar de presă al Casei Albe: „Am încredere absolută”

Libertatea acum 33 minute
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a făcut a numit-o, vineri, pe purtătoarea sa de cuvânt din perioada de tranziţiei, Karoline Leavitt, în vârstă de 27 de ani, în postul de secretar de presă al Casei Albe, relatează The Guardian. Leavitt a câştig

Zelenski, încrezător în noua administrație de la Washington: Războiul se va „încheia mai repede” decât în mod normal

Ziare.com acum 3 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că războiul Rusiei împotriva ţării sale se va „încheia mai repede” decât s-ar fi încheiat în mod normal odată ce Donald Trump va deveni preşedintele SUA anul viitor, relatează The Guardian. „Este

Abonații Netflix raportează „perturbări masive” ale transmisiei meciului de box dintre Mike Tyson și Jake Paul, aflat în desfășurare

Libertatea acum 33 minute
Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, luptă, la această oră, împotriva youtuber-ului Jake Paul. „Iron Mike” revine pe ring la aproape 20 de ani de la ultima sa luptă în ringul profesionist.

CSID.ro, cea mai citită sursă de Sănătate și Îngrijire personală din România!

Gandul acum o ora
Site-ul CSID.ro rămâne alegerea numărul 1 pentru românii interesați de cele mai noi știri de sănătate și îngrijire personală. Astfel, site-ul CSID.ro revine pe primul loc în preferințele românilor, în ziua de vineri, 15 noiembrie 2024, fiind accesat

Reacția presei de la Priștina, după meciul din Liga Națiunilor: „Haos la București. Comportament rasist! Noi suntem Kosovo”

Libertatea acum 33 minute
„Haos la București. Jucătorii kosovari părăsesc terenul după ce au tribunele au scandat «Serbia, Serbia»”, a titrat publicația Koha. „Naționala noastră a făcut plângeri la organele competente și așteaptă decizia”, a subliniat Express, după ce națion

Donald Trump, așteptat la gala UFC 309. Președintele american, mare fan al artelor marțiale mixte

Ziare.com acum o ora
Donald Trump, ales președinte al Statelor Unite și mare fan MMA (arte marțiale mixte), este așteptat la Madison Square Garden pentru gala UFC 309, care va avea loc sâmbătă seară, 16 noiembrie, la New York, relatează Spectrum News, citat de lequipe.f

Horoscop pentru sâmbătă, 16 noiembrie 2024. Zilele acestea este rost de cheltuieli pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec La finalul acestei săptămâni se intrezaresc intalniri si dialoguri cu neamurile si cu prietenii apropiati. Poti afla informatii utile in mod special in domeniul profesional in care activezi. Totusi, avalansa de discutii din preajma te poate o

Vremea

București
acum

sâm.

3°/8°
dum.

3°/10°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/9°
dum.

2°/11°
lun.

3°/11°
mar.

3°/12°
Constanta
acum

sâm.

5°/8°
dum.

5°/10°
lun.

6°/11°
mar.

7°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

0°/6°
dum.

-1°/7°
lun.

1°/10°
mar.

1°/7°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/7°
dum.

0°/10°
lun.

2°/11°
mar.

4°/12°