Acum, pentru ca sunt gripat iar ochii-mi lacrimeaza si nasul imi curge non stop, vrand nevrand trebuie sa mai stau si in pat. A sta in pat e relativ, caci in vremurile moderne expresia ’’a sta“ = cel putin doua actiuni in plus pe langa sederea in sine.
Deci, acum stau in pat, dar cu laptopul pe genunchi si scriu la articolul acesta in timp ce beau ceai fierbinte. Din pacate, nu pot sa stau cat trebuie! Ziua calatoresc mult, telefonul suna intr-una si orice as face, gripa tot nu trece. Incerc s-o ignor, alteori o injur, (pe gripa), iar cateodata, cand ma vad in oglinda cum arat, imi vine sa-mi plang de mila. Atunci cand tratezi o boala cu indiferenta si te crezi mai puternic ca boala, atunci virusul (nenorocitul asta mic si rau) parca inadins te perpeleste si devine „monstruos“.
Noaptea, nasul infundat face ca sa nu ai aer destul si atunci creierul neoxigenat suficient, deschide cutia viselor de tip… cosmar. Dimineata, raguseala din glas este intrecuta doar de „ochii lipiti“ (urdori, cum le zice in Banat), de durerea profunda a tuturor muschilor corpului si, bineinteles, de nesuferita tuse.
Ce sa mai zic, stiti voi foarte bine la ce ma refer ca doar putini dintre voi au reusit sa scape de aceasta gripa teribila de primavara, a presupusului… an apocaliptic 2012.
Si, deci, iata-ma noaptea, incercand sa dorm, horcaind si perpelindu-ma in cosmar: … se facea ca m-am intors in timp. Eram la scoala (multi ani in urma), bolnav, gripat cu nasul plin. Scot din buzunar o batista curata, calcata si apretata. E o frumoasa batista de panza, iar eu imi suflu zgomotos nasul in ea. Apoi caut un alt colt al batistei, suflu iar si tot asa pana se umple… zdreanta.
O iau si o impachetez tacticos, punand batista „incarcata“ in buzunar. Dar nasul tot mai curge (in vis) si eu nu mai am alta batista! Simt cum batista imi pulseaza in buzunarul de la piept de parca
