Oricine priveşte evenimentele acestor zile din Franţa, dacă n-a fost părăsit definitiv de raţiune, este cuprins de groază şi stupefacţie. Sigur, poţi să arunci subiectul în zona comodă: un alt nebun care a pus mîna pe arme şi a profitat de faptul că poate circula liber prin lume. Pe de altă parte, însă, nu poţi să nu te întrebi: cum să se scoale cineva de dimineaţă, din pat, să-şi umple sacoşa cu pistoale, pistoale automate şi cartuşe, să se suie pe un scuter, să coboare în faţa unei şcoli, să pună pistolul la tîmplă copiilor şi să le zboare creierii, după care să se ducă acasă, într-un apartament de bloc, cu speranţa că nu va fi găsit niciodată? Asasinul de la Toulouse a fost găsit, pus sub presiunea unei blocade în propria casă, apoi luat cu asalt, ceea ce i-a dat prilejul să descarce alte cîteva sute de cartuşe în oamenii care voiau să-l prindă. În final, şi-a asigurat ieşirea spectaculoasă şi definitivă din scenă, aruncîndu-se pe fereastra spartă chiar de către forţele care-l împresuraseră. Victimele au fost alese tocmai pentru că erau copii şi anume copii ai evreilor. Iată definiţia de ultimă oră, varianta abominabilă, a politicii. Asasinul era motivat politic, se considera un "soldat" pe frontul politicii. Se înrolase în "legiunea" celor care primesc binecuvîntarea, inclusiv religioasă, pentru a comite crime în numele unei "cauze politice" pe care niciun om normal nu o poate înţelege, dar care a devenit atît de prezentă în viaţa societăţii contemporane, încît am începtut să o considerăm o parte intrinsecă, inevitabilă a realităţii.

Logica confruntării politice a ajuns să fie justificarea supremă a oricărei crime, oricît de oribile. Mecanismul face parte din arsenalul ideologiei teroriste şi nu a fost inventat nici ieri şi nici alaltăieri. Ideea că politica sau, dacă vreţi, "cauza" justifică orice act, oricît de scelerat, a circulat şi circulă destul de l