M-am plictisit să aud mereu cum este salvată Grecia de la faliment ! De un an şi ceva ni se repetă întruna că marii „granguri” ai Uniunii Europene au găsit soluţia miraculoasă pentru Republica Elenă. Celulele de criză se întrunesc la repezeală şi năduşesc în spatele uşilor închise, după care ies în conferinţe de presă să ne anunţe iminenta redresare a bătrânei Elade.

Grecii protestează şi dau foc la ce nimeresc, schimbă guverne şi miniştri, ce mai, nu vor să fie cumpăraţi la preţ de solduri. Îşi cer drepturile ciumpăvite chiar de-ar fi să piara cu ţară cu tot. Nu cedează neam la presiunile de afară şi n-au de gând să se lase încălecaţi de corporatismul transnaţional. Se zbat în van, deocamdată, să-şi ducă mai departe rânduielile, să conserve un mod de viaţă secular. Spania, Portugalia şi Italia cică i-ar urma, pecinginea pare să se întindă, dar fondurile monetare internaţionale îşi freacă mâinile lacome. Ehe, ce bine li s-ar potrivi băncilor de aiurea steagul ăla cu craniu arborat pe catargele velierelor de piraţi... Din hăţişul acesta de interese urât mirositoare, guşterul oligarh Soros ne avertizează că „În momentul de faţă, UE şi în special, statele puternic îndatorate sunt în faţa unui deceniu pierdut”. Vasăzică, ne aşteaptă alţi ani de irosire, de frică şi nesiguranţă economică. Sărăcia va muşca şi mai feroce din trupul slăbit al coloniilor, incapabile să ofere stăpânilor huzur şi desfrâu. Suntem în pericol de a nu putea să plătim ratele şi dobânzile propriei noastre sclavii, ce tragic paradox !...

Dar „Cine ne iubeşte, ne însoţeşte”, repetă Merkozy, supraomul globalizării contemporane. Sloganul e o vechitură recondiţionată, preluată din vremea lui Stalin. ”Cine nu e cu noi, e împotrivă !”, tuna atunci Tătucul de la Răsărit, într-un exces de sinceritate ideologică. Ăştia de azi sunt de-o perfidie exemplară, şi-au însuşit limbajul ipocrit al „core