După ce a fost surprins de o cameră video că mânca un strugure, un şofer de autobuz din Coventry, Anglia, a fost concediat de şefii lui.
Michael Shepard, un şofer în vârstă de 66 de ani, s-a apărat spunând că uneori are nevoie să-şi umezească gura, în urma operaţiei de by-pass pe care a suferit-o.
"Sunt foarte supărat. Credeam că voi primi doar un avertisment pentru că am mâncat un strugure, nu că voi fi concediat. Nu mănânc sau beau când conduc, dar atunci doar stăteam în maşină în depoul din Bedworth pentru câteva minute şi am luat un strugure să-mi umezesc puţin gura. Am avut o operaţie de by-pass la inimă acum un an şi medicametele îmi usucă gura, aşa că iau din când în când câte o gură de apă sau un strugure când sunt în staţie sau la depou. Îmi mâncasem deja prânzul şi mai aveam doar câteva boabe de struguri. Decât să mă mai dau jos din autobuz pentru a mânca strugurele, am făcut-o în cabină", a spus bunicul din Coventry.
El a făcut tot posibilul să le explice şefilor că măcar o dată pe ora are nevoie să ia o gură de apă sau să mânânce un bob de strugure. Însă aceştia nu au vrut să îşi schimbe decizia, rămânând fermi pe poziţia de a-l concedia.
Reprezentanţii companiei National Express s-au rezumat să spună că nu pot comenta cazul pentru că acesta este în desfăşurare. Au menţionat însă că "avem standarde înalte pe care trebuie să le respectăm privind siguranţa şi confortul pasagerilor noştri".
După ce a fost surprins de o cameră video că mânca un strugure, un şofer de autobuz din Coventry, Anglia, a fost concediat de şefii lui.
Michael Shepard, un şofer în vârstă de 66 de ani, s-a apărat spunând că uneori are nevoie să-şi umezească gura, în urma operaţiei de by-pass pe care a suferit-o.
"Sunt foarte supărat. Credeam că voi primi doar un avertisment pentru că am mâncat un strugure, nu c