E greu să te obişnuieşti auzind liberali îndemnându-te "Votează-l pe Stancu!" sau "Votează-l pe Simionescu!". Cum la fel de ciudat sună un îndemn de genul "nu-l votaţi pe Stancu sau pe Simionescu" venind din partea lui Viorel Balcan. Ori să-l auzi pe Cibu cum îţi spune să nu-i votezi pe liberali. O fi ea politica damă de companie, dar parcă prea îşi face treaba pe centură!
Un om îşi schimbă, de-a lungul vremii, jobul. Are motivele sale: se închide firma, e dat afară pe motiv de restructurare, nu-i mai place ceea ce face, se ceartă cu şeful sau are o parte de o atmosferă de lucru tensionată la birou, primeşte de undeva o ofertă mai atractivă din punct de vedere salarial ori este atras de o ascensiune în carieră, pe care la actualul loc de muncă nu o are.
Evident, un angajat poate ajunge să lucreze pentru concurenţă, pe o poziţie similară sau chiar mai bună, pe bani mai mulţi - sau nu; ocazii sunt multe, iar viaţa îţi rezervă multe surprize de-a lungul activităţii profesionale.
Politica, însă, nu e o meserie, un job găsit pe internet sau la mica publicitate din ziar. Nu e un post în care să ajungi din lipsă de altceva, nu e pentru bani, pentru poziţie socială. Sau nu aşa ar trebui să fie.
Politica este o vocaţie, o pasiune, un domeniu pe care-l practici din convingere, cu devotament, din crez, din opţiunea ta interioară ca om. Sau aşa ar trebui să fie.
Politicienii care migrează dintr-un partid în altul, dintr-o tabără în alta, care sar de la o doctrină la alta peste noapte nu au scuza unui angajat dintr-o firmă. Nu li s-au închis partidele, nu au fost daţi afară, nu s-au certat nici măcar cu şefii. Nu s-au săturat de job şi nu au plecat forţaţi de vreo împrejurare. Singurul motiv logic este că au primit o ofertă mai bună de la concurenţă - dacă lupta dintre partide se poate numi concurenţă. Mai bună financiar, mai
