Pandurii Târgu Jiu – Voinţa Sibiu 0-0
Stadion „Municipal“, spectatori 3.000.
Pandurii: Mingote – Unguruşan, Viera, Rada, Al. Vlad (’61, Al. Grigoraş) – Voiculeţ, Nistor, Ibeh – Maxim (’61, Lemnaru), Batin, Cristea. Antrenor: Petre Grigoraş.
Voinţa: Miron – Forika, Apostol, N. Grigore (’39, Tînc) – Burlacu, Beza, Străuţ (’75, Maghici), Tătar – Antohi (’62, Miclea), Zăgrean, I. Popa.
Cartonaşe galbene: Burlacu, I. Popa, Miclea / Rada.
Au arbitrat: L. Rusandu – R. Ghinguleac, Ed. Ungureanu.
Pandurii Târgu Jiu nu a putut desface apărarea supraaglomerată a Voinţei Sibiu şi a trebuit să se mulţumească cu remiza albă, şi asta salvată de intervenţiile lui Pedro Mingote
Jocul încântător din partidele cu Dinamo şi CFR nu a mai fost repetat de Pandurii şi cu Voinţa Sibiu. Elevii lui Petre Grigoraş s-au încurcat în hăţişul defensiv creat de Pelici la Târgu Jiu şi au călcat rar în careul advers. Abia după o jumătate de oră gazdele au găsit un culoar, dar Miron a intervenit la şutul de la mare distanţă expediat de Rada (‘32). Ibeh a avut şi el o şansă, însă a preferat o fentă în plus şi a fost blocat (‘37). Forika a salvat cu capul mingea de gol a lui Voiculeţ (‘39) şi cam la asta s-a rezumat ofensiva pandurilor.
Din antifotbalul prestat, Voinţa putea pleca chiar cu toate punctele din Gorj.
Învestit căpitan în premieră, Mingote şi-a onorat, însă, banderola după pauză, când a salvat echipa în două rânduri în faţa aceluiaşi Zăgrean (’58, ‘60). Şi Tătar a avut în gheată trei puncte, pe un contraatac, dar mingea a sărit peste poartă (‘69).
Voinţa Sibiu şi-a atins scopul la Târgu Jiu, în ciuda jocului hulit de publicul gorjean. „Noi ne ştim lungul nasului. Pandurii este o echipă care joacă fotbal, noi muncim fotbalul. Nu poţi să vii la Târgu Jiu să joci contra pandurilor şi să le laşi spaţiu. Noi jucăm cu mijloacele pe care le