Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Remedii naturiste de la Andreea Ibacka: "Usturoiul te scapă de coşuri!"

Publicat in Cancan, joi 22 martie 2012 ·

Andreea spune că ştie de la bunica sa că usturoiul este cel mai bun remediu împotriva coşurilor şi că ea îl foloseşte de ani buni în ciuda mirosului mai puţin plăcut al acestuia. "Cel mai gustos anti-acneic...usturoiul. ştiu cum sună asta, dar vă spun sincer că relaţia mea cu usturoiul a început în copilărie, iar odată cu trecerea anilor, s-a dezvoltat şi s-a sudat.

Acum vreo 20 de ani, bunica îmi dădea zilnic să mănânc câte un căţel gol de ustoroi."Să nu te îmbolnăveşti!, îmi spunea. Am ascultat-o, ca orice şcolăriţă cuminte. şi a avut dreptate, nu m-am îmbolnăvit şi am dobândit o imunitate bună. În timp, am început să consum "medicamentul" cu plăcere şi nu din obligaţie. Ştiu, are un miros pregnant nu tocmai plăcut dar calităţile deosebite şi gustul delicios sunt mai presus de mirosul înţepător.

Usturoiul e o sursă bună de magneziu, vitamine, fosfor, calciu şi fier. Dar nu-i voi analiza compoziţia chimică, pentru că nu despre asta e vorba acum. Totuşi, e bine de ştiut că usturoiul ajută la buna funcţionare a sistemului cardiovascular, la digestie, la frumuseţea pielii - ameliorând sau chiar vindecând acneea - având totodată şi proprietăţi anti-cancerigene.

Mai mult decât atât, cu toate că sună ciudat, usturoiul e recunoscut şi pentru efectul sau afrodisiac. Se pare că există, dar cât timp reuşeşti să îndepărtezi mirosul. Că de nu, nici cu ţânţarii nu faci dragoste! Norocul este că au apărut chiar şi metode de a scăpa de respiraţia urât mirositoare de după consum. Unele eficiente, altele mai puţin. Oricum ar fi, dovada consumului de usturoi rămâne prezentă minim câteva ore. Dar merită!", a scris Andreea pe blogul personal.

Andreea spune că ştie de la bunica sa că usturoiul este cel mai bun remediu împotriva coşurilor şi că ea îl foloseşte de ani buni în ciuda mirosului mai puţin plăcut al acestuia. "Cel mai gustos anti-acneic..

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 21 minute
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 45 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 59 minute
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Bolojan: Le cer românilor puțină răbdare

Mediafax acum o ora
„Eu nu le cer românilor nici să ne cauționeze, nici să ne acorde încrederea, eu le cer puțin în răbdare, pentru că nu va dura mult timp și o să se convingă dacă acest guvern va lua deciziile care țin de dreptatea socială”, spune premierul Ilie Boloj

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 7 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 2 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 8 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 6 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Vremea

București
acum

29°
lun.

22°/38°
mar.

21°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
Iasi
acum

31°
lun.

20°/37°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/31°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

19°/34°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
Timisoara
acum

23°
lun.

20°/35°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°