Apple a anunţat joi, printr-un comuncat de presă, că va înlocui tabletele clienţilor care consideră că iPad-urile lor au probleme
Purtătorul de cuvânt Apple, Trudy Miller, a anunţat că soluţia Apple pentru soluţionarea problemei tabletelor care intră în mod de protecţie din cauza temperaturilor înalte atinse este una simpla şi anume: „Contactaţi AppleCare sau un reprezentat local Apple pentru a vă schimba iPad-ul”. Aşadar orice client care are vreo problemă cu temperaturile generate de noul iPad când navighează pe inernet poate să îl schimbe pe acesta, deşi potrivt Apple, noua tabletă operează în specificaţiile termice ale Apple.
Potrivit playtech.ro, un grup de olandezi de la site-ul Tweekers.net au testat diferenţele de temperaturi care există între noul iPad şi precedentul model cu ajutorul unei camere cu infraroşu. Rezultatul susţine spusele clienţilor nemulţumiţi, noul iPad atingând 33,6 grade Celsius, cu 5,3 grade Celsius mai mult decât vechiul model, în cadrul aceloraşi scenarii de exploatare. Noul Apple va putea fi achiziţionat începând cu ziua de vineri, 23 martie, şi în magazinele de specialitate din România.
Apple a anunţat joi, printr-un comuncat de presă, că va înlocui tabletele clienţilor care consideră că iPad-urile lor au probleme
Purtătorul de cuvânt Apple, Trudy Miller, a anunţat că soluţia Apple pentru soluţionarea problemei tabletelor care intră în mod de protecţie din cauza temperaturilor înalte atinse este una simpla şi anume: „Contactaţi AppleCare sau un reprezentat local Apple pentru a vă schimba iPad-ul”. Aşadar orice client care are vreo problemă cu temperaturile generate de noul iPad când navighează pe inernet poate să îl schimbe pe acesta, deşi potrivt Apple, noua tabletă operează în specificaţiile termice ale Apple.
Potrivit playtech.ro, un grup de olandezi de la site-ul Tweekers.net au testat diferenţele de