A început să taie geamuri şi să închidă balcoane, apoi a pus sute de parbrize pe autoturisme Dacia. Acum înrămează tablouri, goblenuri şi oglinzi de toate felurile. În atelierul său din Piaţa Centrală, Gheorghe Goga şi-a adus şi soţia şi l-a învăţat meserie şi pe fiul său, care îi este angajat. Iată povestea unei familii originare din Cluj, dar care nu a mai putut pleca din Craiova de decenii întregi.

În Piaţa Centrală din Craiova, dincolo de pescărie stau aşezate pe peretele de sticlă mai multe oglinzi cu ramă de lemn. În atelier e o menghină potrivită pe o masă tapetată cu burete brăzdată de sute de tăieturi, iar pe pereţi sunt aşezate zeci de tablouri şi goblenuri care îşi aşteaptă clienţii. Îl găsesc pe nea Gheorghe Goga afară, măsurând cu un metru de tâmplărie dimensiunile unei oglinzi pe care tocmai o înrămase. Când aude că vreau să scriu la ziar povestea lui, îmi zâmbeşte şi mă pofteşte înăuntru, vorbindu-mi cu accent ardelenesc. În atelier, soţia lui nea Gheorghe, Angelica Goga, pregăteşte un goblen imens să îi pună o ramă lată. Tot geamgiu este şi copilul lor, Nicolae, care este inginer de meserie. „De 38 de ani practic meseria asta. Sunt în Craiova din 1965, dar din 1974 fac doar meseria asta“, îşi aduce aminte Gheorghe Goga. Bărbatul se mândreşte că este de loc din judeţul Cluj, „dintr-o comună cu Boc, de la Mărgău“, explică omul cu accentul său ardelenesc. Înainte să fie geamgiu, nea Gheorghe cânta la taragot şi se plimba prin ţară. Într-o zi s-a oprit cu un spectacol la Craiova, de unde nu a mai plecat niciodată, în sensul că aici şi-a înfipt rădăcinile. Oamenii şi-au înfiinţat o societate, Goga Gheorghe SNC, pe care îşi desfăşoară activitatea în legalitate, cu ofuri şi hopuri atunci când vine termenul de plată a dărilor către stat. Dar atelierul lor a supravieţuit, iar meseria se transmite din tată în fiu.

A pus geamuri la Universi