Prima etapă a înscrierii în clasa pregătitoare s-a încheiat, a doua se va termina pe 27 martie. „Marele scandal“ al defectării sistemului informatic în prima zi de înscrieri (care le-a dat o hrană ştiriştilor vreo două zile) a fost uitat. Aşa că ar putea fi un moment bun să încercăm o discuţie mai calmă. Profit de ocazia pe care mi-o oferă amicul Gabriel Giurgiu – în Dilema veche de săptămîna trecută (în articolul „Sînt obtuz: fiica mea e mai importantă decît Statul“), acesta îmi face onoarea şi plăcerea de a avea alte opinii decît ale mele. Şi de a spune pe nume unor lucruri prea des uitate, de dragul discuţiilor abstracte despre „sistem“. În marea de generalităţi şi „principii“ în care se scufundă adesea dezbaterile publice româneşti, stilul direct al lui Gabriel Giurgiu e tocmai bun pentru a trece dincolo de ipocriziile curente.

DE ACELASI AUTOR După sfîrşitul lumii Proasta guvernare continuă Majoritatea absentă Mîndria naţională, o dată pe anSînt întru totul de acord că, la noi, Statul (reprezentat de miniştri, de inspectori-şefi ori de diverşi funcţionari) îşi arogă în continuare „dreptul de a şti mai bine“ decît cetăţeanul. Sîntem, prea des, traşi părinteşte de urechi şi duşi de mînuţă de către Stat care, chipurile, gîndeşte în locul nostru. În chestiunea alegerii şcolii, de pildă, se dă drept scontat faptul că înscrierea copiilor la şcoală pe criteriul administrativ al domiciliului e un lucru bun şi normal. În realitate, nu e. Dacă sîntem (sau vrem să fim) o societate liberă şi deschisă, cetăţenii ar trebui lăsaţi să aleagă – mai ales în chestiuni care privesc direct viaţa lor personală şi destinul copiilor lor. Să aleagă în cunoştinţă de cauză, onest şi – mai ales – respectînd posibilitatea şi libertatea de alegere a celorlalţi. Or, în problema particulară a clasei pregătitoare, Statul nu a prevăzut asta, n-a organizat un sistem de aplicare coerent