Reabilitarea străzii Lipscani a costat cu aproximativ 60% mai mult faţă de cât era prevăzut în 2006, atunci când a fost întocmit proiectul pentru realizarea lucrărilor. Lungimea străzii reabilitate a scăzut însă cu 200 de metri.
Pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti figurează un proiect de hotărâre care prevede majorarea indicatorilor tehnico-economici ai investiţiei. Astfel, valoarea lucrărilor ar urma să crească de la 1.797.410 de lei, cât era în urmă cu şase ani, la 2.900.000 de lei. În hotărârea din 2006 prin care erau aprobaţi indicatorii tehnico-economici ai investiţiei, lungimea totală a drumului care trebuia reabilitat era de 500 de metri, iar în noul proiect este de 300 de metri.
„Întrucât indicatorii tehnico-economici pentru str. Lipscani sunt calculaţi conform devizului de specialitate la nivelul anului 2006, este necesară reactualizarea documentaţiei economice la nivelul anului 2011. Soluţiile tehnice abordate în acest proiect s-au reevaluat, stabilindu-se soluţii de actualitate în concordanţă cu zona centrală din care face parte această stradă. În acest sens carosabilul nu se mai reface cu pavaj de piatră, ci cu 3 straturi de mixturi. De asemenea, parcările şi racordările cu străxzile laterale nu se vor mai executa cu pavaj de piatră, ci cu 3 straturi de mixturi. Pentru trotuare, având în vedere zona ultracentrală în care se află strada, s-a renunţat la pavelele autoblocante, prevăzându-se pavaj din andezit, suprafaţa fiind cu aproximativ 200 mp mai mare decât cea indicată de studiul de fezabilitate”, se arată în Expunerea de motive care însoţeşte proiectul de hotărâre.
În proiect se mai arată că din cele 2.900.000 de lei, suma alocată pentru construcţie şi montaj este de 2.793.757 lei, restul fiind pentru consultanţă şi asistenţă tehnică, studii şi proiectare şi alte cheltuieli. Lăţimea