In noiembrie 2008, Reporter Special a difuzat un reportaj despre ceva nemaivazut in tara asta: un miliardar american si nevasta lui cheltuiau bani cu nemiluita ca sa puna calculatoare si internet in bibliotecile publice ale Romaniei. In toate bibliotecile publice ale Romaniei.
Nebunia asta a miliardarului era fix contra-curentului, pentru ca tot ce mai asteptau autoritatile de la aceste cladiri era ca ele sa dispara pe cale naturala – adica mai furate caramida cu caramida, olan cu olan, mai prabusite sub ani, mai innegrite de cate un foc intamplator, chestii d-astea, cum ar veni, de viata si biznis imobiliar local pe-un picior de plai, pe-o gura de rai.
Cum ar veni, asteptarile erau legate de ziduri, nu de carti.
In toamna lui 2008, Anca Gradinaru a filmat prin diferite locuri unde bibliotecile cu internet ale americanului schimbau deja viata oamenilor, in ciuda indiferentei generale. Reportajul ei a fost difuzat intr-o sambata seara, sau duminica la pranz, sau vineri la miezul noptii, sau joi la amiaza, nu mai tin minte, ca emisiunea aia a fost aruncata de colo-colo prin grila ca o pereche de zaruri nenorocoase in zidul din spatele casei. La redactie au venit cateva mailuri. Ne-au felicitat cativa colegi. Marele public n-a aflat ce facusem, pentru ca marele public nu prea se mai uita la tv. Micul public care ramasese avea alte subiecte, mult mai interesante. Cred ca pe atunci se lansa sexi braileanca sau ceva, natia era cu sufletul la gura. In fine.
Nu stiu daca americanul a vazut documentarul Ancai, dar fundatia lui (si a neveste-sii) a fost atat de incantata de el, incat ne-a cerut permisiunea sa-l includa in campaniile de promovare internationala a actiunilor sale caritabile. Noi am raspuns ca fireste, dar sa faca ei traducerea, ca noi n-avem buget pentru asta. Cred ca au ras amabil in birourile lor. Au luat filmul.
Au trecut 4 ani.
