Şoferul unui autocar care făcea curse regulate între Republica Moldova şi Italia a încercat, în această dimineaţă, să iasă din ţară cu un pistol marca Valtro, model Combat, care nu avea serie.
Şoferul autocarului, un cetăţean român, a fost prins de vameşi atunci când s-a prezentat la control, după ce intrase în ţară din Republica Moldova.
În urma unor verificări amănunţite, în bagajul personal al şoferului, inspectorii vamali au descoperit într-o geantă destinată unei camere video, un pistol Valtro, model Combat de calibru 8 milimetri, fără serie.
„Fapta săvârşită constituie infracţiune prevăzută în legea privind regimul armelor şi muniţiilor. âîn consecinţă, autoritatea vamală a procedat la predarea pistolului şi a cazului organelor competente în vederea continuării cercetărilor", se arată într-un comunicat de presă emis de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi.
Rămâi pe vaslui.adevarul.ro ca să afli cele mai importante informații din oraș și județ.