Ne-a dat cazul parlamentarului-fugar Mihail Boldea înapoi cu 10-20 de ani? Retrăim în 2012 experienţele ruşinoase din anii în care Naor, Popa, Bivolaru, Necolaiciuc, Tcaciuc, Hayssam şi alţii îşi băteau joc de toată lumea reuşind să părăsească România, deşi erau protagoniştii unor ample anchete penale?
Ei bine, iată că da.
Fuga lui Boldea a fost "exemplară" şi a respectat un tipar arhicunoscut: printr-un concurs complex de împrejurări, deputatul a beneficiat de o fereastră de timp suficientă, în care să poată să şi gândească, să poată să şi acţioneze.
Şi, tot după un tipar arhicunoscut, în loc să asistăm la o desfăşurare rapidă a anchetei, apoi la un proces şi ulterior la o condamnare definitivă sau la o achitare definitivă a inculpatului, iar toate astea în cel mai scurt timp, ne alegem din nou doar cu nenumărate întrebări blocate pe buzele umflate.
Dar alte câteva mingi interesante la fileu a ridicat nimeni altul decât procurorul-şef al DIICOT, Codruţ Olaru: a spus că legea privind imunitatea parlamentară este în continuare proastă, deci tocmai bună de folosit de către aleşii-infractori, şi a insistat asupra faptului că parchetul pe care îl conduce a aflat singur pe unde a părăsit deputatul România.
Să înţelegem, deci, că a existat, pe lângă o legislaţie deficitară, şi o gravă fisură în cooperarea dintre unele structuri de informaţi ale statului şi procurorii DIICOT?
La cum a explodat, acest caz obligă autorităţile să reacţioneze: să explice public cine l-a scăpat pe deputatul Boldea şi să restrângă şi mai mult umbrela imunităţii parlamentare.
P.S.: Dacă şi-a dorit cineva să-l scape pe Mihail Boldea sau dacă, cine ştie?, avem de-a face cu reglări de conturi între instituţii ale statului, nici că se putea alege o zi mai bună decât cea de vineri pentru demararea audierilor şi restului de proceduri. Pe lângă cele două-trei zil
