Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce tratament fiscal au parte bogaţii în Occident. Anglia e cea mai atractivă

Publicat in Ziarul Financiar, joi 22 martie 2012 ·

În timp ce candidatul la alegerile prezidenţiale din Franţa Francois Hollande vrea să impoziteze averile bogaţilor cu 75%, premierul britanic Da­vid Cameron vrea să reducă cota de impozitare pentru cei cu averi mari. De asemenea, în Germania se discută de scăderea impozitelor, însă în Spania impozitul a fost majorat, pe când în SUA tema este deja în dezbatere şi depinde foarte mult de cum se va derula campania electorală, scrie publicaţia franceză La Tribune.

Marea Britanie, una dintre primele ţări care în timpul recesiunii au majorat cota de impozitare pentru contribuabilii bogaţi, este pe cale să reducă nivelul impozitării. Cameron vrea să diminueze cota maximă de impozitare de la 50% la 45%, aplicată veniturilor mai mari de 150.000 de lire sterline (peste 180.000 de euro). El a luat această decizie în urma presiunii venite din partea comunităţii oamenilor de afaceri pentru îmbună­tăţirea competitivităţii ţării.

Germania are probleme cu bogaţii. Deoarece se prefigurează că până în 2014 bugetul va ajunge la echilibru, creştini-democraţi au lansat o dezba­tere pe tema relaxării fiscale, de care ar putea beneficia cei mai bogaţi. Dar ministrul de finanţe Wolfgang Shauble nu vrea să ia în considerare risipirea resurselor acumulate prin disciplină fiscală, iar dacă discuţia va fi reluată, reducerea impozitelor va fi orientată către susţinerea creş­terii economice.

Înainte de criză, impozitul pe venit în Spania era deja foarte mare, din cauza impozitării pro­gresive, care mergea până la 43%. Cel mai recent plan de austeritate a majorat nivelul maxim de impozitare la 52%. Un spaniol celibatar care declară un venit anual impozabil de 1,2 milioane euro trebuie să plătească un impozit pe venit de 600.000 de euro.

În Italia este în dezbatere introducerea unui impozit pe avere, premierul Mario Monti vrând ca şi bogaţii să contribuie la susţinerea buget

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI PREZIDENTIALE 2024 - Prezenţa la vot la ora 12.00, la nivel naţional este 14,7%. În 2019, era 15,82%

News.ro acum 25 minute
Prezenţa la vot alegerile prezidenţiale la nivel naţional era, la ora 12.00, este 14,7%. În 2019, era 15,82%. Prezenţa la vot, inclusiv votul din străinătate, este 17,6%. Peste 308.000 de români au votat până la această oră la secţlile de vot din st

Diana Şoşoacă, scandal la vot. S-a filmat în cabina de vot. Poliţia verifică

Mediafax acum 45 minute
Incident electoral anunţat în Bucureşti, de data aceasta având-o ca protagonistă pe senatoarea Diana Şoşoacă. Aceasta ar fi făcut un videoclip în timp ce era în cabina de vot de la Secţia 6, încălcând astfel regulile electorale.

Un polițist din Giurgiu a fost găsit împușcat în cap, într-o mașină. Urma să asigure paza pentru alegerile prezidențiale la o secție de votare din Frătești

Libertatea acum o ora
Un polițist de frontieră din Giurgiu a fost găsit împușcat cu o rană la cap, în mașina personală, duminică dimineață, informează Poliția de Frontieră.

UPDATE - ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Traian Băsescu: Îi rog pe români să vină la vot şi să opteze pentru ce vor în continuare/ În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte Traian Băsescu a lansat, duminică, un îndemn pentru alegători să vină la vot şi să opteze pentru ce îşi doresc în continuare. ”În ceea ce priveşte referendumul, este absolut corect să se revină la forma de dinainte de anul 2000, câ

Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Le-ați simțit?

Ziua Constanta acum 16 minute
Două cutremure au avut loc în această dimineață în România. Potrivit INFP, în ziua de 24 Noiembrie 2024 la ora 07:16:18 (ora locală a României) s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur mediu cu magnitudinea ml 4.1, la adâncimea de 128

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: Nicuşor Dan: Am votat pentru democraţie şi pentru o direcţie occidentală a României / Am votat la referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat

News.ro acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că a votat pentru democraţie şi pentur o direcţie occidentală a României, dar a adăugat că a votat şi pentru referendumul local pentru ca Bucureştiul să devină un oraş ordonat, guvernabil şi administratibil.

Lasconi a dus „prăjituri fără blat" la secţia de votare: „am votat pentru o Românie pentru toţi”

Mediafax acum o ora
După ce şi-a exprimat opţiunea electorală, Elena Lasconi a declarat că a votat pentru ca românii să nu plece în altă ţară, pentru o ţară „în care să funcţioneze instituţiile statului, o ţară în care să ai parte de o şcoală bună pentru copilul tău, d

Max Verstappen a câștigat un nou titlu mondial la Formula 1

Libertatea acum o ora
Max Verstappen a câștigat al patrulea titlu mondial consecutiv la Formula 1, după ce a terminat pe locul cinci la Grand Prix-ul de la Las Vegas.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024: MAI: Au fost 306 sesizări, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, dintre care 33 nu s-au confirmat, iar 87 sunt verificate / Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

News.ro acum 4 ore
Peste 300 de sesizări au fost semnalate, sâmbătă, cu privire la posibile incidente electorale, iar 33 dintre acestea nu s-au confirmat şi 87 sunt în curs de verificare, a anunţat, duminică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, Mo

Călin Georgescu la iesirea din secția de vot: Am votat pentru cei umiliți

NapocaNews acum 58 minute
„Nu am votat pentru mine, ci pentru cei umiliți, care simt că nu contează în această lume. Votul nu e doar un simbol al democrației, e credință în oameni”, a spus Georgescu, conform postului Antena 3 CNN. „Vreau să apăr linia neamului, uniți putem a

Vremea

București
acum

dum.

0°/5°
lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

1°/5°
Constanta
acum

dum.

2°/5°
lun.

4°/6°
mar.

3°/7°
mie.

5°/7°
Cluj-Napoca
acum

dum.

-5°/2°
lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
Timisoara
acum

dum.

-1°/5°
lun.

3°/9°
mar.

2°/6°
mie.

2°/7°