Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucigaşul de la Toulouse a fost ucis. Ce probleme rămân

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

Mohamed Merah a fost ucis de trupele speciale ale poliţiei franceze după 32 de ore de asediu, dar ameninţările islamiştilor sunt mai actuale ca oricând.

Tânărul francez de origine algeriană, suspectat că a ucis, în trei atacuri succesive, şapte persoane în sud-vestul Franţei şi care afirma că este membru al Al-Qaida a murit joi dimineaţa, în cursul unui asalt al forţelor speciale de poliţie (RAID). După un asediu de 32 de ore, a avut loc un schimb susţinut de focuri. Mohamed Merah „a sărit pe fereastra de la baie, cu o armă în mână, continuând să tragă. A fost găsit mort la sol", a declarat ministrul de Interne Claude Guéant.

Suspectul, înarmat până-n dinţi, se ascundea în baie şi a deschis focul împotriva poliţiştilor, a subliniat oficialul francez. Camerele video introduse de forţele speciale în apartament nu au detectat la început nicio prezenţă, până în momentul în care au ajuns în baie. Atunci, criminalul a început să tragă cu o extremă violenţă asupra trupelor speciale.

Însă procurorul din Paris a declarat că unităţile de elită care au luat cu asalt apartamentul suspectului l-au ucis cu „un glonţ în cap", în timp ce erau în „legitimă apărare". Un poliţist a fost rănit în schimbul de focuri cu ucigaşul, alţi doi fiind în stare de şoc după atac. În asalt au fost trase 300 de gloanţe, au precizat surse poliţieneşti, potrivit cărora Merah ar fi avut asupra lui o geantă. În ea, poliţiştii au găsit o cameră pe care suspectul a folosit-o pentru a filma toate cele trei atacuri pe care le-a comis.

Joi dimineaţă, ministrul de Interne, Claude Guéant, ajuns la faţa locului împreună cu procurorul din Paris François Molins, declara că autorităţile speră să-l captureze pe Mohamed Merah în viaţă, pentru a-l interoga şi judeca.

Sarkozy iese la „bătaie"

Într-o alocuţiune rostită la Elysée, după moartea lui Mohamed M

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Călin Georgescu şi Marcel Ciolacu, primii doi clasaţi

Mediafax acum 19 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Argeş CĂLIN GEORGESCU – 66.494 (24,85%) ION-MARCEL CIOLACU – 66.229 (24,75%) ELENA-VALERICA LASCONI – 48.253 (18,03%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 38.932 (14,55%) NICOL

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 5 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 3 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 7 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 4 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 4 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Diana Șoșoacă, după rezultatul surpriză de la prezidențiale: „Cine sapă groapa altuia, cade primul în ea”

HotNews acum 2 ore
Europarlamentarul Diana Ivanovici Șoșoacă a publicat duminică noapte, după primul tur al alegerilor prezidențiale, un mesaj pe pagina ei de Facebook în care afirmă că decizia Curții Constituționale a României (CCR), prin care ea a fost eliminată din

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-3°
lun.

-3°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

2°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°