Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Istoric, şantier şi în 2012: bucureștenii ies să se distreze, dar se trezesc cascadori profesioniști pe Șelari

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 · ·

Ieri, Centrul Istoric era plin de turişti şi de amatori de relaxare la o cafea pe terasă. Accesul la localuri era însă îngreunat de străzile rămase în şantier, aşa cum este cazul străzii Şelari, una dintre cele mai tranzitate artere din zona veche a Bucureştiului.

Chiar de la intrarea pe Șelari, trecătorul trebuie să facă slalom printre porţiunile de pământ cu gropi şi canale descoperite.

În aceeaşi situaţie este şi intersecţia străzilor Pictor Tonitza şi Franceză, unde însă autorităţile locale desfăşoară investiţii la o piaţetă pietonală.

Siturile arheologice, scuza de serviciu

În timpul lucrărilor de infrastructură efectuate pe strada Şelari au fost descoperite vestigii ale Curţii Domneşti, motiv pentru care proiectul a fost sistat până când Ministerul Culturii şi Patrimioniului Naţional va finaliza cercetarea arheologică.

Între timp, autorităţile locale au împrejmuit locul cu gard din sârmă, pentru a prevenii eventualele accidentări ale pietonilor. Însă, chiar în dreptul acestei porţiuni de pământ este amplasat un local celebru pentru iubitorii fotbalului. În prezent, accesul în bar se face cu dificultate, chiar dacă proprietarii au improvizat o alee acoperită cu pături.

Reluarea lucrărilor, decisă de Ministerul Culturii

Şantierul de pe cele două străzi va fi din nou funcţional abia după ce Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional va încheia cercetarea arheologică privind vestigiile descoperite.

„În acest moment nu putem avansa un termen de finalizare a întregului proiect, ţinând cont de faptul că nu avem cunoştinţă de perioada de timp necesară obţinerii avizului de la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional“, au explicat reprezentanţii Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

Olanda a dat bani pentru reabilitare

În acest moment, doar cele două străzi mai au nevoi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 44 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Horoscop 7 iulie 2025. Vești despre carieră pentru Gemeni, iar Peștii trebuie să fie atenți la decizii

Mediafax acum 17 minute
Horoscop 7 iulie – Berbec Este o zi bună pentru introspecție și clarificarea unor aspecte financiare importante. O abordare calmă și atentă te ajută să eviți conflictele impulsive. Horoscop 7 iulie – Taur Din punct de vedere financiar, ești pe un te

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 5 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°