Ewald Nowotny, guvernatorul băncii centrale austriece, a declarat că Portugalia, stat care primeşte asistenţă financiară de le UE şi FMI, este într-o formă mult mai bună decât Grecia, iar profeţiile "apocaliptice" ale PIMCO, cel mai mare fond de investiţii în obligaţiuni din lume, sunt "extrem de problematice".
Directorul general al PIMCO Mohamed El-Erian anticipează că Portugalia va fi următoarea ţară din zona euro care va intra într-o criză severă, devenind "următoarea Grecie" până la sfârşitul acestui an. Analiştii fondului apreciază, de asemenea, că Grecia şi Portugalia vor avea nevoie de noi ajutoare fiananciare.
"Consider că acest anunţ făcut de un manager de active care-şi urmăreşte propriile interese este extrem de problematic. Situaţia datoriei Portugaliei şi modul în care se dezvoltă comerţul extern sunt cu mult mai bune decât cele ale Greciei, deşi, desigur, persistă şi riscuri", a declarat Nowotny, citat de Bloomberg.
Portugalia a devenit anul trecut al treilea stat din zona euro care a primit asistenţă financiară (78 mld. euro), după Grecia şi Irlanda. Guvernul a angajat ţara într-un program de austeritate prin care reduce cheltuielile şi majorează taxele pentru a putea respecta condiţiile cerute de finanţatorii internaţionali. Astfel, deficitul bugetar al Portugaliei a fost redus de la 9,8% în 2010 la 4% anul trecut. De asemenea, creşterea exporturilor a ajutat la reducerea deficitului comercial, iar FMI a asigurat că economia este pe calea cea bună. Portugalia va rămâne însă în recesiune anul acesta, PIB-ul urmând să scadă, potrivit estimărilor Comisiei Europene, cu 3,3%. Anul trecut, economia s-a contractat cu 1,5%.
Referitor la Grecia, stat care a trecut prin cea mai mare restructurare de datorie din istorie, Nowotny consideră că este nevoie de o abordare pe două căi aparent contradictorii, respectiv stimularea economiei şi