Înaltul Reprezentant al UE Catherine Ashton nu a participat la audierea din Parlamentul European, întrucât se afla la conferința donatorilor pentru Palestina dar ea și-a anulat și o conferinţă de presă prevăzută înainte de această reuniune.
Anularea a fost anunțată de Comisia Europeană fără nicio explicație, dar ne putem gândi că doamna Ashton nu dorește să se mai expună presei pentru moment. Ea a făcut marţi obiectul unor critici virulente din partea întregului guvern israelian pentru a fi deplâns, în aceeași frază moartea copiilor evrei la Toulouse şi a celor din Gaza.
Iar în Parlament au fost prezenți vicepreședintele Comisiei Europene Marcos Sefcovic și mâna dreaptă a lui Ashton, ambasadorul Pierre Vimont. Amândoi au făcut o scurtă prezentare a anului care s-a scurs de când Serviciul de Acțiune Externă a fost înființat.
Ei au amintit înființarea ambasadelor UE în cele patru colțuri ale lumii și încercarea de a se coordona cu diplomațiile naționale ale UE.
Bilanțul este global pozitiv avînd în vedere că acest serviciu este foarte nou. Dar unii din deputații europeni rămân sceptici, nu neapărat legat de problema care s-a creat pentru moment cu Israelul, ci în general privind eficiența acestui serviciu.
Nu exista destulă acțiune pe teren, mai ales în lumea arabă, spun unii deputați, sau în estul Europei, spun alții. Nu există pentru moment, încă, nici suficientă coordonare cu capitalele europene.
Ashton a fost criticată în ultimele săptămâni, ca și în ultimele luni tocmai de aceste capitale, ultima critică vine din Franța și din țara doamnei Ashton, Marea Britanie. Mihaela Gherghi;an, Bruxelles
Înaltul Reprezentant al UE Catherine Ashton nu a participat la audierea din Parlamentul European, întrucât se afla la conferința donatorilor pentru Palestina dar ea și-a anulat și o conferinţă de presă prevăzută înainte de ace