Dinamoviştii au scos aseară eroic un punct la Galaţi, deşi au jucat mai mult de o repriză în inferioritate. Puteau chiar termina victorioşi de la Dunăre dacă nu rata Cătălin Munteanu un penalty, în minutul 81.
Vezi AICI rezumatul partidei Oţelul Galaţi-Dinamo!
Dinamo a intrat pe teren la Galaţi să rupă vraja sumbră din ultimele 10 zile, iar şansa părea să-i fi surîs. Trio-ul vintage Cătălin Munteanu - Dănciulescu - Niculae era să producă un gol spectaculos, însă bara i-a salvat pe gălăţeni. În loc să apese şi mai mult acceleraţia, doar se bat la titlu, "cîinii" s-au lăsat pe tînjeală. Şi s-a ajuns ca orice şarjă ofensivă a "oţelarilor" să dea emoţii unei defensive de conjuctură.
VEZI AICI O GALERIE FOTO MAI AMPLĂ DE LA MECI!
Colac de salvare
Pînă să intre în scenă actorul serii, Istvan Kovacs, campionii en-titre au marcat primii. Dintr-o fază ce nu anunţa mare lucru, semn că "defensiva turului", a se citi a lui Dinamo, rămîne un vis frumos pentru simpatizanţii "cîinilor". Mai ales că înaintea fazei simple în care Scarlatache şi Luchin au fost prinşi dormind, golul lui Iorga a fost anunţat de oportunitate lui Didi şi a lui Antal, însă cei doi n-au vorbit aceeaşi limbă cînd să intre în careu.
Fundaşul dreapta al "cîinilor" şi-a răscumpărat greşeala aproape imediat, provocînd, prin centrarea sa, henţul stupid al lui Filip. Scăpaţi de la înec, dinamoviştii au forţat măcar un gol de aur, de victorie, însă Niculae (39 şi 40) a reluat, periculos, cu capul, dar ineficient pe tabelă. Apoi, "Săgeată" a ieşit din scenă "împins" de la spate de omul în negru, Kovacs, veche "cunoştinţă" a dinamoviştilor.
Muncă multă, însă în zadar
Roş-albii au fost nevoiţi să studieze varianta jocului în inferioritate, de data aceasta. Aveau două opţiuni: să devină eroi sau să se scufunde în Dunăre. Ciobotariu a fost mai dinamic ca niciodată pe