Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Diana Chelaru e singura finalistă după prima zi la Cottbus

Publicat in Pro Sport, joi 22 martie 2012 ·

Diana Chelaru, vicecampioană mondială la sol în 2010, este singura reprezentantă a României care a urcat astăzi în finalele pe aparate la etapa de Cupă Mondială de la Cottbus. Prima zi a calificărilor a adus în concurs, paralele şi săriturile - feminin şi calul cu mânere, inelele şi solul - masculin. Astfel, la paralele am avut două reprezentante, pe Gabriela Drăgoi, care a fost notată cu 13.375 şi nu a prins finala de 8 şi pe Diana Chelaru, care a primit 13.600 şi a urcat în ultimul act de pe locul 7. Concursul de sărituri nu a aliniat la start pe niciuna dintre elevele lui Octavian Bellu şi Mariana Bitang.

La masculin, nici Andrei Ursache şi nici Andrei Muntean nu s-au apropiat de Top 10. Astfel, la sol, Andrei Ursache a obţinut 13.350, notă care l-a pus pe locul 24, iar la cal cu mânere Ursache a obţinut 13.250 (locul 28) şi Andrei Muntean 12.300 (locul 40). La inele, România nu a avut reprezentanţi.

Mâine este programată a doua zi a calificărilor, la feminin - sol (Diana Chelaru) şi bârnă (Raluca Haidu şi Gabriela Drăgoi) şi la masculin - bară fixă (Andrei Muntean), sărituri şi paralele (Andrei Ursache şi Andrei Muntean).

FEMININ

Paralele:

1. Kexin He China 15.225 (7.1)

2. Celine Van Gerner Olanda 14.125 (6.0)

3. Nataliya KonenenkoUcraina 14.025 (6.4)

4. Elisabeth Seitz Germania 13.950 (6.7)

5. Marta Pihan-Kulesza Polonia 13.675 (5.7)

6. Clara Della Vedova Franţa 13.675 (6.0)

7. Diana Chelaru România 13.600 (6.0)

8. Beatriz Cuesta Spania 13.575 (5.5)

...........................................................................

10 Gabriela Drăgoi România 13.375 (6.0)

MASCULIN

SOL

1. Philipp Boy Germania 15.250 (6.2)

2. Enrique Tomas Gonzalez Sepulveda Chile 15.075 (6.6)

3. Max Whitlock Marea Br

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Independenței Naționale a României, marcată la Constanța (Galerie FOTO+VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
10 Mai reprezintă unul dintre reperele fundamentale ale istoriei României – ziua în care, în anul 1877, țara noastră și-a proclamat independența față de Imperiul Otoman. Cu acest prilej, la Constanța, Comandamentul Flotei va organiza, în data de 10

George Simion mulțumește Administrației Trump pentru că am fost scoși din programul Visa Waiver

HotNews acum o ora
George Simion a mulțumit public, într-un interviu acordat unui influencer MAGA, Administrației Trump pentru că a menținut vizele pentru cetățenii români și a exclus România din programul Visa Waiver, transmite G4media. „Mesajul de la Washington a fo

Ilie Bolojan, după summitul de la Kiev: „Este în interesul României să se ajungă cât mai rapid la pace”

HotNews acum 35 minute
România va continua să sprijine Ucraina, susține armistițiul de 30 de zile și face apel la o pace „durabilă” și „justă” în războiul cu Rusia, a transmis sâmbătă președintele interimar Ilie Bolojan, după summitul „Coaliția de Voință” de la Kiev. Bolo

Accident rutier în municipiul Brașov. Mai multe persoane, inclusiv copii, transportate la spital

Ziua Constanta acum 2 ore
Pompierii din municipiul Brașov au fost solicitați să intervină în urma producerii unui accident rutier, în care au fost implicate un microbuz, în care se aflau 3 adulți și 15 copii, și un autoturism. Potrivit ISU Brașov, la fața locului au fost mob

Peste 160.000 de oameni din cinci orașe din Catalonia sunt blocați în case din cauza unui nor toxic de clor

HotNews acum 2 ore
Peste 160.000 de persoane din cinci municipalități ale regiunii spaniole Catalonia au fost îndemnate sâmbătă de autorități să nu iasă din locuințele lor, după ce un incendiu la un depozit industrial a provocat un nor toxic de clor, informează AFP. „

Sebastian Burduja anunță finalizarea parcului fotovoltaic „Da Vinci New Project”. „Încă 23MW pentru energia și independența României”

Gandul acum 7 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță finalizarea parcului fotovoltaic „Da Vinci New Project”, din localitatea Nanov, județul Teleorman. Investiția a fost realizată cu sprijin financiar din PNRR, iar acest proiect adaugă 23,106 MW în sistemu

Donald Trump anunță că dă zboruri gratuite imigranților ilegali care vor să plece din SUA: „Am semnat un ordin executiv”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump a semnat un decret pentru a încuraja auto-expulzarea imigranților ilegali din SUA, iar programul oferă zboruri gratuite în străinătate pentru cei care aleg să plece voluntar, spune președintele, pe o rețea de socializare.

Reacția lui Dan Alexa după ce soția lui a fost surprinsă acasă la Alex Bodi. „Bărbăția nu se cântăreşte în masă musculară și nici în valoarea bolidului”

Libertatea acum 2 ore
Vestea că Dan Alexa și soția lui, Andrada, au decis să divorțeze a luat pe toată lumea prin surprindere. Cei doi pun punct căsniciei după 6 ani de relația și au decis să divorțeze la tribunal. Recent, Andrada a fost surprinsă ieșind din casa lui Ale

Liderii europeni sosiţi la Kiev au adus un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele împotriva invaziei ruse

G4Media acum o ora
Cancelarul federal german Friedrich Merz, preşedintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer şi premierul polonez Donald Tusk au adus în timpul vizitei lor sâmbătă la Kiev un omagiu soldaţilor ucraineni căzuţi în luptele pentru ap

Lisabona „fierbe”: Benfica şi Sporting se întâlnesc în meci direct pentru titlul de campioană a Portugaliei

News.ro acum 4 ore
Benfica şi Sporting se întâlnesc sâmbătă, într-un meci care ar putea încorona oricare dintre cele două echipe drept campioană, o premieră în Portugalia. Pentru prima dată în istoria campionatului portughez, un meci ar putea încorona oricare dintre e

Vremea

București
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/20°
lun.

7°/14°
mar.

8°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

6°/16°
dum.

5°/10°
lun.

3°/15°
mar.

5°/16°
Constanta
acum

11°
sâm.

10°/12°
dum.

10°/16°
lun.

10°/14°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/11°
lun.

3°/13°
mar.

3°/15°
Timisoara
acum

17°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/18°
lun.

5°/17°
mar.

4°/17°