La încheierea carierei, unii devin antrenori, alţii preşedinţi de cluburi, alţii oameni de afaceri... Când cariera unui fotbalist se încheie, drumul de urmat devine dificil... Dar Jonathan de Falco nu a avut această problemă. Dimpotrivă.
Tânărul jucător s-a retras după o gravă accidentare şi la 27 de ani a decis să se lanseze în cinema... În lumea filmelor pentru adulţi... Acum pare fericit, liber că-şi poată trăi orientarea fără să se mai ascundă.
Convins că mai devreme sau mai târziu totul va ieşi la iveală, De Falco a decis să recunoască tot şi să facă lucrurile pe care şi le doreşte.
Jonathan de Falco juca fotbal în a doua şi a treia divizie belgiană când, sătul de accidentări, a decis să se retragă.
"Adevărul este că eu am avut un mare accident. La un antrenament, un coechipier m-a lovit la tâmplă. Am fost la urgenţă, medicii m-au trimis acasă, dar după câteva zile m-am trezit total orb. Am avut şansa să fiu operat de un mare specialist din Belgia, care mi-a salvat ochiul drept. Am pierdut 60 la sută din vedere, dar fără intervenţia lui, ar fi trebuit să am un ochi de sticlă...", povesteşte Jonathan.
El credea că poate continua, dar nu a fost aşa. Doctorii i-au spus să evite orice contact dacă vrea să-şi păstreze vederea. Şi-a reluat antrenamentele... Apoi s-a gândit mai bine... Riscurile erau prea mari... Şi atunci l-a întâlnit pe Jess Royan, un producător de filme porno gay.
La 27 de ani, 1.80 metri şi 78 de kilograme, Jonathan avea reputaţie de "fustangiu" şi "afemeiat" astfel că nimeni nu l-a bănuit vreodată că nu ar iubi femeile.
"Lumea fotbalului nu este dispusă să accepte jucătorii gay, încă sunt prea multe prejudecăţi şi prea puţină toleranţă. Respect alegerile tuturor, sper ca şi lumea să respecte alegerile mele", spune Jonathan.
Fostul fotbalist şi-a amintit şi cât de miraţi au fost colegii lui atunci când a