Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ambasador pentru un incubator

Publicat in Romania Libera, joi 22 martie 2012 ·

entru prima oară în vizită oficială la Timişoara, Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a participat la punerea pietrei de temelie la un incubator nou de afaceri în domeniul IT. După o întrunire oficială cu primarul PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, în care au discutat despre posibilităţile de colaborare în viitor, cei doi au plecat înspre strada Circumvalaţiunii, acolo unde au dat undă verde lucrărilor la centrul de afaceri în valoare de 19 milioane de lei. Din aceşti bani, 7,22 de milioane reprezintă fonduri europene, iar diferenţa este completată de la bugetul local.

Doar în mai va începe construcţia

"Eu sper că putem să participăm şi la inaugurarea acestui centru, iar atunci să aflu că îşi au sediile aici şi câteva firme britanice.

De altfel, ideea construirii acestui incubator a venit datorită colaborării dintre Timişoara şi Nottingham, pentru că şi acolo avem un astfel de centru. Timişoara este mai avantajată, însă, pentru că aici sunt mii de studenţi capabili să lucreze în IT", a declarat Harris. Deşi miercuri a fost turnat canciocul "onorific", lucrările propriu-zise vor demara abia spre sfârşitul lunii mai, iar termenul de finalizare a fost stabilit pentru vara anului 2013. Incubatorul va avea 66 de birouri, patru etaje şi, pentru început, vor fi create 100 de locuri de muncă.

"Ideea construirii acestui incubator a venit datorită colaborării dintre Timişoara şi Nottingham, pentru că şi acolo avem un astfel de centru."

MARTIN HARRIS, ambasadorul Marii Britanii în România

entru prima oară în vizită oficială la Timişoara, Ambasadorul Marii Britanii în România, Martin Harris, a participat la punerea pietrei de temelie la un incubator nou de afaceri în domeniul IT. După o întrunire oficială cu primarul PNŢCD, Gheorghe Ciuhandu, în care au discutat despre posibilităţile de colaborare în viitor, cei doi au plecat înspre st

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grupul rus Gazprom va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie

News.ro acum 4 ore
Gigantul energetic rus Gazprom a declarat sâmbătă că va suspenda exporturile de gaze către Republica Moldova pe 1 ianuarie, de la ora 05:00 GMT, din cauza datoriilor neachitate de către ţară, care se pregăteşte pentru posibile întreruperi extinse al

Premierul Republicii Moldova: Rusia foloseşte energia ca armă politică

News.ro acum 53 minute
Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, a declarat că Rusia foloseşte energia drept „armă politică” după ce concernul rusesc Gazprom a anunţat că opreşte livrările de gaz pentru regiunea transnistreană. Premierul a mai menţionat că Republic

Decizii în coaliţie - Primul tur al alegerilor prezidenţiale, în 23 martie

News.ro acum 7 ore
Primul tur al alegerilor prezidenţiale ar urma să aibă loc în 23 martie, conform acordului de principiu la care au ajuns sâmbătă liderii coaliţiei de guvernare. Surse din coaliţie a precizat că liderii PSD, PNL UDMR şi ai grupului minorităţilor naţi

Burduja, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: Achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă. Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vor acţiona în interesul românilor, nu în interesul altcuiva

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat sâmbătă, despre vânzarea E.ON Energie România către compania maghiară MVM: că achiziţia nu este finalizată până când statul român nu o aprobă şi că Ministerul Energiei, dar şi celelalte instituţii vo

USB-C devine oficial standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor în Uniunea Europeană

Ziua Constanta acum 7 ore
USB-C devine, în mod oficial, de sâmbătă, standardul comun pentru încărcarea dispozitivelor la nivelul Uniunii Europene, potrivit unui anunț al Comisiei Europeane, pe Facebook. Astăzi este ziua cea mare. Spunem bun-venit încărcătorului USB! USB-C es

Cezar, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, prezice că Putin va cădea în 2025: ”La fel cum s-a întâmplat cu Assad”

Ziare.com acum 3 ore
Maximilian Andronnikov, cunoscut în lumea militară sub numele de „Cezar”, liderul Legiunii „Libertatea Rusiei”, este hotărât să ducă lupta până la capăt pentru a-l înlătura pe Vladimir Putin. Deși se află în prezent pe frontul din estul Ucrainei, Ce

Putin își cere scuze după prăbușirea avionului în Kazahstan, fără a-și recunoaște responsabilitatea pentru zecile de decese

Ziare.com acum 5 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a recunoscut sâmbătă, 28 decembrie, potrivit Kremlinului, că apărarea antiaeriană rusă era în acţiune miercuri la momentul în care un avion azer încerca să aterizeze, aeronavă care s-a prăbuşit puţin mai târziu în Kaz

Olivia Hussey, cunoscută pentru rolul principal din „Romeo și Julieta”, a murit la vârsta 73 de ani

Adevarul acum 11 ore
Olivia Hussey, actrița britanico-argentiniană cunoscută pentru rolul său din adaptarea cinematografică din 1968 a piesei „Romeo și Julieta” de William Shakespeare, a murit. Ea avea 73 de ani.

Mai multe companii aeriene anulează zborurile către Rusia după prăbuşirea avionului Azerbaijan Airlines

HotNews acum 2 ore
Mai multe companii aeriene au anunțat că își suspendă zborurile către orașe din Rusia, decizii ce intervin după ce experți, dar și Washingtonul, au indicat că prăbușirea, miercuri, în Kazahstan, a unui avion de pasageri aparţinând companiei azere Az

Nicuşor Dan: Peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024

News.ro acum 19 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, prezintă bilanţul Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor (ASPA) în anul care se termină, el arătând că peste 8.300 de animale au fost sterilizate gratuit în 2024. ”Bilanţ ASPA. Peste 8.300 de animale au fost sterili

Vremea

București
acum

sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
Constanta
acum

sâm.

2°/5°
dum.

2°/5°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°