Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promovare foarte slabă după prima etapă de alegere a mentorilor din învăţământ. Vezi aici rezultatele

Publicat in Adevarul, joi 22 martie 2012 ·

Prima etapă de selecţie a profesorilor care vor să intre în corpul mentorilor din învăţământul preuniversitar s-a încheiat cu rezultate dezastruoase. Doar 13 dintre cei 47 de candidaţi care şi-au depus dosarele au trecut de etapa evaluării portofoliilor.

Potrivit informaţiilor primite de la Sanda Bulgărean, directorul Casei Corpului Didactic Sălaj şi preşedintele comisiei de evaluare a portofoliilor dascălilor care vor să devină mentori, din cei 47 de candidaţi înscriţi în cursă, doar 13 au reuşit să treacă de cele două faze ale etapei de evaluare a portofoliilor: faza evaluării administrative (promovată de 46 dintre candidaţi) şi faza evaluării calitative (unde au fost declaraţi admişi 13 din cei 46 de candidaţi ce trecuseră de prima fază.

VEZI AICI LISTA COMPLETĂ

Candidaţii nemulţumiţi de rezultat mai pot depune, până astăzi, la ora 15.00, contestaţii, la sediul Inspectoratului Şcolar. Contestaţiile vor fi rezolvate în prezenţa candidatului mâine, 23 martie. Candidaţii admişi vor susţine în perioada următoare şi o probă practică.

Funcţia de mentor pentru învăţământul preuniversitar este prevăzută de noua Lege a Educaţiei Naţionale şi presupune în primul rând coordonarea activităţii debutanţilor în profesia de dascăl, numiţi în lege stagiari, până la obţinerea de către aceştia a definitivatului şi, implicit, a titlului de profesor cu drept de practică în învăţământul preuniversitar. Pentru a putea deveni mentor, un profesor trebuie să aibă gradul didactic I, să fi urmat cel puţin un program de formare continuă în ultimii cinci ani şi să fi avut în aceeaşi perioadă calificativul "Foarte bine".

Odată intrat în intrat în corpul mentorilor, mentorul trebuie să încheie, în urma unei repartizări ce va fi organizată de Inspectoratul Şcolar, un act adiţional la contractul de muncă, în baza căruia va beneficia de reducerea cu două ore pe să

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 4 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum 3 ore
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 3 ore
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum 4 ore
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 7 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 9 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Armata rusă a pierdut peste o jumătate de milion de oameni în Războiul din Ucraina, estimează Statul Major ucrainean

News.ro acum 8 ore
Statul Major ucrainean anunţă într-o serie de comunicate că armata rusă a pierdut 500.000 de oameni în lupte - ucişi sau răniţi - de la 24 februarie 2022, relatează Le Monde. Aceste date nu pot fi verificate, scrie ziarul francez, care precizează că

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum 3 ore
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Vremea

București
acum

15°
dum.

14°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/20°
mie.

13°/22°
Iasi
acum

16°
dum.

14°/25°
lun.

11°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/17°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/19°
lun.

13°/16°
mar.

13°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/25°
lun.

13°/26°
mar.

11°/24°
mie.

13°/24°