Este veselă şi optimistă. O vezi alergând prin parc, la întâlnirile nonconformiste ale artiştilor din Craiova. O vezi pe scenă, întruchipând personaje dragi copiilor. O vezi mereu zâmbind, iar vorbele-i sunt pline de speranţă. Şi, dacă eşti cumva pe strada Împăratul Traian dimineaţa, pe la ora 10.00 şi ceva, o să vezi cum paşii zglobii îi călăuzesc trupul mic - ce ascunde un suflet mare - către instituţia căreia îi este dedicată în totalitate: Teatrul de păpuşi din Craiova. Este actriţa Oana Stancu.
De câţi ani lucrezi la Teatrul „Colibri“ din Craiova?
Sunt actor mânuitor din 1999, merg pe 13 ani. Mai am puţin şi-mi iau buletinul în teatru.
Ştiu că ai terminat facultatea la Târgu Mureş.
Da, la Universitatea de Arte Teatrale Târgu Mureş, specializarea actorie. Deci nu păpuşărie, actorie.
Şi a fost dorinţa ta să vii aici?
Nu, sincer nu. Eu m-am întâlnit cu domnul Patrel Berceanu, eram în anul IV studentă, şi m-a întrebat dacă aş fi interesată să vin la Craiova, la teatrul de copii. Am stat, m-am gândit că ar fi mai bine pentru mine, fiind aici, având apartament, locuind cu tatăl meu. Şi aşa am venit, mai mult din nişte calcule, dar uite că am făcut ceva bun.
De ce te-ai apucat de meseria asta?
Actor de dramă... Cred că a pornit de la tatăl meu, pentru că el a fost instructor de teatru şi mă ducea la repetiţii de când eram copil. Aici, în teatru, unde acum sunt actriţă, veneam de la un an şi jumătate, în Teatrul Naţional de la vreo cinci ani şi jumătate, în Liric tot aşa... Am fost un copil al teatrului, ca să spun. Mi-a plăcut foarte mult să văd ce se întâmplă dincolo de oglinda scenei. Dorinţa mea a fost foarte mare, deşi mi s-a spus că sunt scundă, cam urâţică şi că n-ar fi o meserie potrivită pentru o fată. E o meserie dură, ai nevoie de rezistenţă psihică şi fizică şi probabil că mulţi şi-a
