Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sâmbătă noaptea vom dormi cu o oră mai puţin. Pe 25 martie, România trece la ora oficială de vară

Publicat in Jurnalul, vineri 23 martie 2012

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară. Ceasurile vor fi date înainte cu o oră, ora 3.00 va deveni ora 4.00, astfel că duminică va fi cea mai scurtă zi din an, cu numai 23 de ore.

CFR Călători a anunţat că trecerea la ora de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi mici întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă). Astfel, 43 de trenuri InterRegio şi 41 de trenuri Regio vor fi afectate de schimbarea de oră, acestea urmând să recupereze întârzierile pe traseu.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora oficială de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3.00, respectiv ora 4.00 de vară. După ora oficială de vară, trenurile vor pleca din staţii conform orelor din mersul trenurilor.

Trenurile spre Republica Moldova, Unga94bb057ba7775fb66f4b2ab9e785f488ria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

94bb057ba7775fb66f4b2ab9e785f488

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi GMT) va fi de trei ore.

O idee a lui Benjamin Franklin

Ora de vară a fost introdusă, în România, pentru prima dată în 1932. Până în 1939 a funcţionat în fiecare an, între prima duminică din aprilie, ora 00,00, şi prima duminică din octombrie, ora 1,00 (ore locale). Din 1943, practica trecerii la ora de vară a fost suspendată.

În anul 1979 România a semnat Convenţia fusurilor orare, iar în anul 1997, prin ordonanţă guvernamentală, orarul de vară a fost corelat cu cel practicat în ţările UE.

Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală (a Soarelui) şi reducerea folosirii luminii

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția lui Biden, după uciderea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, de către Israel

HotNews acum o ora
Președintele american Joe Biden a declarat că moartea liderului Hezbollah Hassan Nasrallah este o „măsură a dreptății pentru numeroasele sale victime”, inclusiv pentru americani, în timp ce a cerut detensionarea conflictelor din Orientul Mijlociu, r

Preoţii ortodocşi îndeamnă la rugăciune pentru ferirea de furtuni şi inundaţii

Mediafax acum 3 ore
Patriarhia Română îndeamnă clericii şi credincioşii din toate eparhiile la rugăciune şi solidaritate, având în vedere avertizările meteorologice referitoare la mari furtuni şi ploi abundente. În localităţile sub avertizare, vor fi sunate clopotele b

Incendiu de vegetație lângă București. A fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un incendiu de gunoi menajer și vegetaţie uscată a izbucnit, sâmbătă seară, 28 septembrie, în localitatea ilfoveană Sinteşti, pompierii intervenind cu nouă autospeciale. Totodată, a fost emis mesaj Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum. ”Interv

Prinţesa Diana ar fi fost avertizată cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed

Mediafax acum 5 ore
Prinţesa Diana ar fi fost avertizată de apropiaţi cu privire la comportamentul lui Mohamed Al-Fayed înainte de a accepta invitaţia de a petrece o vacanţă la vila acestuia în sudul Franţei în vara anului 1997, potrivit jurnalistului Richard Kay, scri

Donald Trump amenință să dea Google în judecată, acuzând gigantul tehnologic că o favorizează pe contracandidata sa: Nu prezintă decât lucruri pozitive despre tovarăşa Kamala Harris

HotNews acum 2 ore
Donald Trump ameninţă să dea Google în judecată, în cazul în care obţine o victorie în alegerile prezidenţiale americane, acuzând grupul tehnologic de faptul că scoate în faţă articole care-i sunt defavorabile, în folosul candidatei democrate Kamala

SuperLiga: Liderul Universitatea Cluj, înfrângere surprinzătoare pe terenul lui Poli Iași

HotNews acum 3 ore
Universitatea Cluj, liderul surprinzător din SuperLiga, a pierdut meciul disputat pe terenul echipei Poli Iași, scor 1-0, în etapa cu numărul 11. Poli Iași – Universitatea Cluj 1-0, în etapa #11 din SuperLiga Ocaziile importante au lipsit în prima p

Un polițist beat a provocat un accident rutier. Agentul era în timpul liber

Ziare.com acum 3 ore
Accident rutier grav pe Drumul Național 39, în judeţul Constanţa. O tânără de 21 de ani şi un copil de doi ani au ajuns la spital după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit cu un altul, condus de un poliţist de 21 de ani, aflat în timpul libe

Simona Halep revine pe teren la Hong Kong Open

Mediafax acum 5 ore
Simona Halep (33 de ani) va evolua săptămâna viitoare la turneul WTA 125 de la Hong Kong, pentru care a primit un wild card. Ea a făcut anunţul într-un clip video publicat de organizatori pe contul de X (fost Twitter) al competiţiei.

Accident cu doi motocicliști în apropiere de Timișoara. Unul dintre ei avea permisul suspendat

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Accident de circulație în care au fost implicați doi motocicliști, sâmbătă după-amiaza, pe șoseaua care leagă Timișoara de Șag. Ambele persoane implicate au ajuns la spital. „Un tânăr de 18 ani a condus o motocicletă pe DN 59, pe banda

Arad: Peste 10 tone de detergent contrafăcut, scos de la vânzare de poliţişti/ Valoarea mărfii depăşeşte 200.000 de lei

News.ro acum 6 ore
Poliţiştii din Arad au oprit de la vânzare, în urma unor controale, peste 10 tone de detergent contrafăcut. Marfa, în valoare de peste 200.000 de lei, se afla într-un depozit. În acest caz a fost deschis dosar penal. ”Poliţiştii Serviciului de Inves

Vremea

București
acum

23°
sâm.

19°/31°
dum.

15°/22°
lun.

12°/14°
mar.

13°/17°
Iasi
acum

21°
sâm.

16°/28°
dum.

12°/20°
lun.

8°/12°
mar.

8°/13°
Constanta
acum

19°
sâm.

19°/23°
dum.

17°/22°
lun.

13°/19°
mar.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

16°/28°
dum.

9°/17°
lun.

8°/9°
mar.

8°/15°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/30°
dum.

11°/16°
lun.

8°/17°
mar.

7°/17°