Pe aripile sperantei
- "Vine, vine, primavara"... Desi anul asta pare sa aiba mai mult de furca cu iarna, primii ei vestitori au sosit: soarele si cerul albastru. Te mai atinge, oare, acest anotimp? Te mai bucura?
- Marturisesc ca anotimpul meu preferat e toamna. Toamna cu culorile ei... Probabil ca o anume insemnatate o are si faptul ca sunt nascuta in toamna. De aceea nici nu gasesc ca acest anotimp e sinonim cu tristetea. Dar si primavara mi-e foarte draga. Si o astept in fiecare an cu un frison special. Din pacate, anul acesta se pare ca primavara doreste sa fie chemata de mai multe ori la scena. N-a venit asa, din prima. Iar eu m-am saturat de troienele de zapada impietrite inca pe trotuare, m-am saturat sa-mi curat masina de chiciura, dimineata, si abia astept sa-mi vad ghioceii rasarind in gradina.
- "Primul ghiocel, prima iubire, primul sarut", suna un cantec din copilaria mea. Ti se mai potriveste macar vreunul dintre cuvinte? Iti simti si tu sufletul inflorind?
- Oh, da, simt asta din plin. Numai ca emotiile si bucuriile pe care le traiesc in primavara asta care vine asa de greu tin, mai degraba, de meserie, de actrita din mine. Am inceput proiecte noi, ceea ce ma face sa plutesc pe aripa sperantei, mai ales ca am trecut printr-o perioada destul de lunga de pauza in teatru. Cu toate ca sunt in plina forma. Cand se maturizeaza, o femeie simte cu atat mai mult nevoia sa se exprime, sa-si descatuseze din plin energiile. La mine, maturizarea a intervenit dupa patruzeci de ani, iar artistic vorbind, sunt marcata de necesitatea aceasta de a ma exprima in feluri care pana acum imi erau inaccesibile, fiindca eram prea tanara. E drept ca in acest rastimp am facut un film, am pus voci in televiziune si pentru diverse reclame, am tradus cateva piese de teatru, dar activitatea aceasta mi se parea a fi doar o picatura intr-u
