Katharina Hagena este o prozatoare neobişnuită, care spulberă prejudecăţile înfipte în mintea noastră despre literatura germană. "Gustul sâmburilor de măr" iese din zona romanului de familie sobru, de sub streaşina "Casei Buddenbrock" şi narează cu totul altfel o poveste de familie, urmărită prin trei generaţii de femei. Succesul romanului se explică prin câteva "ingrediente" topite în pasta poveştii care fac din carte şi autoare mari surprize, cu succes remarcabil în Franţa.
Întâi, formaţia de anglicistă a autoarei schimbă total turnura prozei: atmosferă desuetă, de lume de altădată, poveşti de familie, o casă veche şi o grădină fabuloasă, trei generaţii de femei, secretele trecutului ce nu se sting nici după decenii întregi pentru că încă dor sau şochează, amintirile copilăriei pline de isprăvi dulci-amărui. "Gustul sâmburilor de măr" se apropie de melanjul de spirit neogotic şi neoromantic ce bântuie romanul din spaţiul anglo-saxon, păstrând intactă însă lumea germană din partea de nord a ţării.
În al doilea rând, romanul are în plus fantezia plină de culoare a realismului magic: sub un măr anume îndrăgostiţii petrec o noapte de dragoste şi merele se coc încât a doua zi trebuie culese, una dintre cele trei surori îşi păstrează chiar şi la 50 de ani frumuseţea devastatoare şi intangibilă, pentru că orice atingere a ei duce la o descărcare electrică primejdioasă.
În al treilea rând, apare o temă ce acaparează în mod suspect pe tinerii debutanţi: boala ce aduce pierderea memoriei. Despre Alzheimer au apărut recent două romane ("Povestea uitării" de Stephan Merril Block, Editura Humanitas fiction, 2011; "Ţinuturi pustiite" de Samantha Harvey, Editura Litera, 2010), altele poate nu au fost încă traduse, dar boala a devenit o temă simptomatică, mai ales asociată cu uitarea şi memoria. Nu în ultimul rând, formula confesiunii directe se împleteşte cu e
