Localnicii din comunele Şviniţa şi Isverna se pot specializa în meseriile de cameristă, lucrător în comerţ, operator calculatoare şi pot învăţa să conducă o afacere
Aproximativ 200 de persoane din comunele Sviniţa şi Isverna vor fi informate, consiliate şi ajutate să se specializeze în patru meserii care nu au nicio legătură cu agricultura.
Reprezentanţii Asociaţiei Pro-Mehedinţi au lansat, astăzi, proiectul „Parteneriat pentru dezvoltare rurală”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.
Proiectul este implementat în parteneriat cu Primăria comunei Iverna şi Primăria comunei Sviniţa şi îşi propune creşterea calităţii resurselor umane din mediul rural.
„Ne propunem creşterea numărului persoanelor din mediul rural active din punct de vedere economic în sectoarele de activitate non-agricole, din Regiunea Sud-Vest prin formarea antreprenorială şi asigurarea asistenţei pentru demararea unor afaceri.
Instruirea profesională fiind combinată cu instruirea în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, fapt ce creşte gradul de conştientizare al grupului ţintă cu privire la posibilele accidente de muncă şi boli profesionale”, a declarat Mariana Drăghia, reprezentant Asociaţia Pro-Mehedinţi.
Persoanele interesate se pot specializa în meseriile de cameristă, lucrător în comerţ, operator calculatoare şi pot învăţa să conducă o afacere. Proiectul durează doi ani de zile, iar valoarea totală a lui este de peste 1.700.000 de lei