După ce au fost învinse în prima etapă din retur, echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a CF Bihorul Beiuş şi Unirea Valea lui Mihai revin în campionat în acest sfârşit de săptămână, iar vineri şi sâmbătă dispută meciurile etapei a II-a din retur.
Coborâtă pe locul III, după ce săptămâna trecută a fost învinsă, surprinzător, pe teren propriu de CS Vladimirescu, echipa beiuşeană CF Bihorul a făcut deplasarea în acest sfârşit de săptămână la Simeria, pentru a se confrunta cu echipa locală CFR, cea care a urcat pe locul II după victoria din deplasare de săptămâna trecută.
Se anunţă un joc disputat, între două echipe care au acelaşi număr de puncte şi care luptă pentru promovare. Duelul dintre CFR Simeria, programat vineri de la ora 15, se constituie derby-ul etapei.
Echipa de pe primul loc, ACS Recaş, va evolua sâmbătă, de la aceeaşi oră, 15, tocmai în judeţul Arad, la Vladimirescu, în compania formaţiei care săptămâna trecută a câştigat jocul de la Beiuş.
Tot sâmbătă, de la ora 15, va juca şi cea de-a doua echipă bihoreană din competiţie, Unirea Valea lui Mihai, care va primi pe teren propriu replica celor de la Nova Mama Mia Becicherecu Mic.
Formaţia din judeţul Timiş ocupă antepenultima poziţie a ierarhiei şi a fost învinsă în prima rundă din retur, pe teren propriu, de Naţional Sebiş. Unirea, în schimb, a fost învinsă săptămâna trecută la limită, la Petroşani şi porneşte cu prima şansă în jocul de sâmbătă.
Dintre celelalte dispute ale etapei, meciul de la Hunedoara, dintre formaţia locală FC şi FC Timişoara II se mai anunţă un duel interesant în Seria a V-a din acest weekend.
Clasament:
1 ACS Recaş 31 p
2 CFR Simeria 30 p
3 Bihorul Beiuş 30 p
4 FC Hunedoara 28 p
5 Milenium Giarmata 28 p
6 Autocatania 28 p
7 Jiul Petroşani 27 p
8 FC Timişoara II 24 p
9 ŞCOLAR Resiţa 24 p