Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interpol: ”Există întotdeauna soluţii pentru extrădarea unei persoane”

Publicat in Adevarul, vineri 23 martie 2012 ·

Şeful Biroului urmăriri internaţionale şi extrădări din cadrul Interpol Bucureşti, comisar Bogdan Constantinescu, a declarat pentru Agerpres că există întotdeauna soluţii privind extrădarea unui persoane care a săvârşit infracţiuni pe teritoriul României, indiferent de ţara în care se află suspectul.

Întrebat dacă există şanse sau soluţii indiferent de ţara în care a fost localizată persoana dată în urmărire internaţională, Bogdan Constantinescu a precizat: "Da, există. Există întotdeauna, pentru că, până la urmă, extrădarea are la bază dorinţa şi voinţa de a coopera pentru soluţionarea unui caz, prin aducerea în ţară în faţa magistratului a persoanei suspecte că a săvârşit o infracţiune".

190 de ţări membre Interpol

Comisarul şef a explicat care sunt procedurile de urmat de către autorităţile române după ce s-a emis un mandat de arestare preventivă pe numele persoanei suspectate că a săvârşit infracţiuni şi care a părăsit teritoriul României: "După punerea în urmărire internaţională, se menţine contactul cu toate autorităţile judiciare române implicate, pentru a monitoriza în permanenţă cazul şi, de asemenea, se iniţiază un foarte puternic schimb de informaţii şi date cu autorităţile partenere, respectiv, cu celelalte birourile naţionale Interpol, din cele 190 de ţări membre", a precizat Bogdan Constantinescu.

Despre cât durează localizarea persoanei date în urmărire internaţională, şeful Biroului urmăriri internaţionale şi extrădări a spus că este foarte greu de precizat deoarece fiecare caz este specific.

El a subliniat că sunt persoane care îşi schimbă identitatea sau îşi procură documente de identitate false.

În ceea ce priveşte durata procesului de extrădare, Bogdan Constantinescu a menţionat că decizia referitoare la extrădare se ia diferit de la stat la stat.

"Procedura este, de regulă, de durată lungă şi, practi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 3 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum 42 minute
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum 53 minute
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum 54 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 3 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit online

Ziua Constanta acum 57 minute
Consiliile județene și primăriile se vor putea înrola, începând de luni, 21 iulie 2025, în platforma MyEterra, pentru a obține gratuit, online, extrase de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, în cazul imobilelor pentru ca

Intervenții chirurgicale ortopedice, realizate la Spitalul CFR Timișoara

Timpolis acum 22 minute
Foto: SPitalul CFR Timişoara În premieră, la Spitalul Clinic CF Timișoara se fac operaţii ortopedice, după ce, în luna iunie, în cadrul acestei unități sanitare a fost înfiinţat Compartimentului de Ortopedie, ca parte a Secției de Chirurgie Generală

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Trump a interzis diplomaților americani să mai comenteze alegeri din alte țări

Mediafax acum o ora
Oficialii administrației Trump au denunțat în repetate rânduri ceea ce ei consideră a fi suprimarea liderilor de dreapta în Europa, inclusiv în România, Germania și Franța, acuzând autoritățile europene că cenzurează opinii precum criticile la adres

Libra Internet Bank finanţează cu 119 mil. lei Scala Sopor, un proiect imobiliar dezvoltat în Cluj-Napoca

Ziarul Financiar acum o ora
Libra Internet Bank continuă seria parteneriatelor în domeniul real estate printr-o nouă finanţare, în valoare de aproximativ 119 mil. lei, acordată Scala Development, pentru dezvoltarea ansamblului rezidenţial Scala Sopor din Cluj-Napoca. Astfel, c

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/21°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

24°
vin.

17°/27°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°