Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dietele nu vor mai exista. Soluţia pentru pofticioase, mai la îndemână ca niciodată

Publicat in Antena 3, vineri 23 martie 2012 ·

Nu ţi-ai dorit întotdeauna să te răsfeţi cu fel şi fel de dulciuri fără să pui un gram pe tine? Acum, datorită unor simple inhalatoare numite Vapotrim, acest lucru este posibil.

Eşti familiarizat cu ţigările electronice? Acestea sunt nişte gadget-uri ingenioase, care sunt concepute ca o alternativă pentru fumătorii care nu pot renunţa la acest obicei. Practic, ele transformă un lichid cu conţinut mic de nicotină în vapori, despre care se afirmă că sunt mult mai sănătoşi decât fumul de tutun. Compania Vapotrim din SUA a fost aparent inspirată de ţigara electronică şi a creat un dispozitiv similar, care are menirea de a ajuta oamenii să piardă în greutate.

Astfel, consumatorii vor putea inhala dulciuri delicioase, cum ar fi prăjiturele de vanilie sau brioşe cu afine, fără ca acestea să fie însoţite de calorii. Acesta este primul desert din lume care nu îngraşă absolut deloc. Dar oare funcţionează?

Ei bine, Vapotrim are o întreagă pagină de "cum funcţionează", plină de cercetări ştiinţifice concepute pentru a convinge potenţialii cumpărători că inhalatoarele lor sunt modul ideal de a se bucura de dulciuri gustoase şi a pierde în greutate în acelaşi timp. Vapotrim profită perfect de conectarea gust-miros. Astfel, în timp ce se inhalează vaporii delicioşi, receptorii mirosului şi ai gustului trimit mesaje la creier, care, la rândul său, comunică cu hormonii care spun corpului tău că este plin.

Aparent, studiile demostrează că mirosul declanşează sentimentul de plenitudine înaintea stomacului.

Inhalatorii Vapotrim vin în 14 arome diferite şi se vând la un preţ de 9,95 dolari.

Nu ţi-ai dorit întotdeauna să te răsfeţi cu fel şi fel de dulciuri fără să pui un gram pe tine? Acum, datorită unor simple inhalatoare numite Vapotrim, acest lucru este posibil.

Eşti familiarizat cu ţigările elec

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Cisterna GPL blocată în Pasajul Unirii. Băluță: O faptă similară unui atentat terorist

Wall-Street.ro acum 57 minute
O cisternă încărcată cu GPL s-a oprit într-una din porţile de gabarit ale Pasajului Unirii, în noaptea de joi spre vineri, iar circulaţia rutieră în zonă a fost oprită temporar. Incidentul s-a petrecut la Pasajul Unirii, pe sensul dinspre bulevardul

BREAKING NEWS Percheziţii la mercenari ai lui Potra

Wall-Street.ro acum 41 minute
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie efectuează, vineri, percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale. Anc

George Simion își depune astăzi candidatura la alegerile prezidențiale. „Depășim 600.000 de semnături”

HotNews acum 23 minute
Liderul AUR George Simion își depune astăzi dosarul pentru înscrierea la alegerile prezidențiale din luna mai. El va susține un discurs și o conferință de presă după depunerea candidaturii, dar nu la sediul BEC, a anunțat vineri dimineață partidul.

Percheziţii într-un dosar penal privind acţiuni împotriva ordinii constituţionale

HotNews acum o ora
Parchetul ICCJ a anunţat că vineri au loc percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal ce vizează infracţiuni deosebit de grave la adresa ordinii publice şi securităţii naţionale, conform News.ro. „Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă

Pasageri evacuaţi pe aripa unui avion American Airlines după ce motorul a luat foc – VIDEO

HotNews acum 3 ore
Zeci de pasageri au fost nevoiţi să stea pe aripa unui avion American Airlines pe Aeroportul Internaţional din Denver, în timp ce evacuau aeronava după ce unul dintre motoare a luat foc joi seară, degajând un fum gros şi negru în aer, relatează CNN.

Tragedie în Botoșani. Doi bărbați au murit într-un incendiu care le-a cuprins casa FOTO VIDEO

Ziare.com acum 36 minute
Doi bărbaţi au fost găsiţi decedaţi într-o casă cuprinsă de flăcări, în localitatea Mitoc, au anunţat vineri dimineaţa, 14 martie, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Potrivit acestora, casa şi un adăpost de animale a

Horoscop pentru vineri, 14 martie 2025. Ce spun astrele pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Rutina de la locul de munca sau din segmentul domestic te poate obosi astazi. De aceea, organizează-ți treburile si timpul astfel incat sa faci totul cu placere si mai ales in ritmul tau. Sunt posibile erori de judecata si dezvăluirea unor ch

Video-foto. Bărbați găsiți decedați sub dărâmături după un incendiu violent

Ceahlaul acum 57 minute
Doi bărbați, în vârstă de 65, respectiv 60 de ani, au fost găsiți fără suflare sub dărâmături, în urma unui incendiu devastator care a cuprins o gospodărie din localitatea Mitoc, județul Botoșani. Pompierii au fost alertați în această dimineață, 14

INS: Câştigul salarial mediu net în ianuarie 2025 a scăzut cu 5,6%, la 5.328 lei, faţă de luna decembrie 2024

News.ro acum 44 minute
Câştigul salarial mediu net a fost 5.328 lei, în ianuarie 2025, în scădere cu 317 lei (-5,6%) faţă de luna decembrie 2024, arată datele publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). ”În luna ianuarie 2025, câştigul salarial mediu brut a fost

Doi judecători federali dispun reangajarea temporară a mii de angajaţi concediaţi de administraţia Trump

News.ro acum 2 ore
Doi judecători federali a decis joi că mii de angajaţi aflaţi în perioadă de probă, concediaţi în masă de administraţia Trump, trebuie să fie reinstalaţi temporar în funcţii, transmite CNN. O ordonanţă temporară emisă de judecătorul senior James Bre

Vremea

București
acum

14°
vin.

13°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

14°/21°
lun.

4°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

14°/21°
sâm.

12°/23°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°
dum.

14°/18°
lun.

5°/13°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

10°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

15°
vin.

10°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/13°
lun.

1°/9°