După nemiloasa iarnă a spaimelor frigului, a costului exagerat al facturilor, a rătăcirilor şi nedumeririlor de tot felul - aproape fireşti, în ultimii ani, pentru spaţiul nostru mioritic -, românii îşi caută vieţile prin buzunare... Trecuţi prin asemenea experienţe, mai bine zis "experimente", înspăimântaţii, rătăciţii şi nedumeriţii cu pricina au decis: niciodată nu vor mai accepta soarta iernii abia trecute. Altfel spus, de acum înainte, vor merge împotriva curentului... Împotriva rafalelor crizei. Foarte interesantă optica românilor în acest an al mileniului III!

La alimentară, în piaţă, la policlinică, la administraţiile financiare etc., etc., ei nu-şi plâng de milă. Nu. I-am văzut mai determinaţi ca oricând să-şi schimbe viaţa. Dar cum, oare? Sigur, suntem în anul lui Caragiale şi, vorba unui actor dintre cei importanţi, "personajele lui ne bântuie constant".

Cu atât mai traumatizant, cu cât înaintăm, mai mult cu stângul sau bătând pasul pe loc, într-o societate fără "prinţipuri"; soră cu degringolada tranziţiei spre nu se ştie ce, şi cu totul împotriva neamului din care ne-am plămădit voinţa, mirarea, înţelepciunea, acceptarea, refuzul sau obida. Un neam mare, unic pe planetă, în sens pozitiv, obligat să ocolească, însă, margini de lume, să facă ocolul Pământului spre a-şi salva demnitatea... Mai ceva ca Badea Cârţan, plecat la Roma, pe jos, pentru a vedea cu propriii ochi care îi este obârşia...

Revenind la ceea ce spuneam despre determinarea necăjiţilor de azi ai neamului, aşa cum o înţeleg ei, încep să cred că vor veni timpuri mai bune. Iată logica: întotdeauna după vreme rea, iese soarele. E foarte simplu şi la îndemâna bunului simţ al observaţiei... comune. Dar, deocamdată, se merge pe mâzgă... Şi, totuşi, oamenii speră. Există o rezervă atât de mare de speranţă, cum nu am mai văzut până acum... Unii cred că postul Sfintelor Paşti es