În timpul scufundărilor, în corp se produc anumite modificări fiziologice care ne permit să ne ţinem respiraţia mai mult timp decât în mod obişnuit, se arată într-un articol de pe www.scientificamerican.com.

Recordurile mondiale ale persoanelor care şi-au ţinut cel mai mult timp respiraţia pe uscat pălesc în faţa celor care au făcut acelaşi lucru sub apă. Explicaţia ştiinţifică pentru acest fenomen ar putea fi faptul că abilitatea de a rezista fără oxigen în apă este o dovadă a originilor acvatice ale omului, spun unii cercetători.

Citeşte şi:

Strănuţi şi ai ochii roşii? Vezi aici cum să te protejezi!

Trucuri ca să mănânci mai puţin

Apare „reflexul de scufundare“

Acest reflex este prezent la mamiferele acvatice (balena, foca, delfin) şi le permite să reziste sub apă timp de o jumătate de oră sau chiar mai mult.

Atunci când un mamifer îşi scufundă capul în apă rece, căile respiratorii se închid, dar se mai petrec şi alte modificări în corp care-i permit să exploateze la maximum rezervele de oxigen din corp. Mai exact, ritmul cardiac este încetinit în mod semnificativ (cu până la 90% în cazul unor mamifere marine). În cazul oamenilor, bătăile inimii sunt încetinite cu doar 10%, a arătat un studiu realizat în 1978 de o echipă de cercetători de la Universitatea Kentucky din SUA. Totuşi, această reducere permite întârzierea momentului critic, în care avem nevoie să tragem o gură de aer.

În plus, acest reflex face ca vasele mici de sânge din piele şi în special din membre să se contracte, redirecţionând sângele spre organele vitale, ceea ce „salvează" o cantitate mai mare de oxigen pentru creier şi pentru inimă. În acelaşi timp, aceeaşi modificare face trunchiul mai rigid şi, deci, mai rezistent la presiunea apei la adâncimi mari.

Vezi aici cum a obţinut Ricardo da Gama Bahia în 2010 recordul mondial pentru că şi-a ţinut