Antonio Gamoneda, născut în 1931 la Oviedo, în partea centrală a provinciei asturiene, ultimul poet laureat al prestigiosului premiu Cervantes, este probabil şi cel mai mare poet al Spaniei de astăzi. În deceniile de la mijlocul veacului trecut, el militează în grupări antifranchiste şi manifestă puternice simpatii de stânga. În numeroase poeme apar sugerate figurile unor militanţi antifranchişti şi o atmosferă de teroare, cu trădările, disperarea, complicităţile sau ezitările din acele vremuri, care îi provoacă un permanent şi teribil examen de conştiinţă. Interogaţiile din Description de la mentira /Descrierea minciunii sunt o mărturie despre o tipică epocă de teroare, în care curajul, demnitatea şi chiar integritatea fiinţei ajung să fie lichefiate sub presiunea permanentă a spaimei. Pentru cei care am străbătut o perioadă similară, în alte timpuri şi la cealaltă extremă geografică şi politică a continentului, nemilosul examen de conştiinţă pe care şi-l aplică poetul, extins, de fapt, la toţi compatrioţii săi, poate deveni o lectură călăuzitoare. (D.F.)

Prietenia mea se apleacă deasupra ta ca o mamă deasupra

copilului ei care tocmai visa cuţite.

N-am să-ţi pun alt bandaj decât cel care s-a uzat de jur

împrejurul corpului meu, n-am să răspândesc peste tine

un alt ulei decât cel ce se odihneşte în orbitele ochilor mei.

Sigur că tăcerea e o poveste oribilă, dar există un soi de

însănătoşire după disperare.

Adu-ţi aminte de calmul ce se instalează în locurile de negoţ

abandonate, aminteşte-ţi ce blândeţe se simte prin camerele

unde putrezeşte uitatea. Nimeni nu mai avea dreptate

şi nimeni nu mai spera, ce puteam noi să facem?

Prin alunişuri se aud acum plesnete de bici iar şfichiuirile

lor tremură peste mine.

Iat tu, fiul meu, dormi undeva departe în